România, împărțită între rafale de vânt și caniculă. Hărțile atenționărilor valabile până miercuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei atenționări meteorologice Cod galben emise marți de Administraţia Naţională de Meteorologie împart harta României între instabilitate atmosferică și caniculă.

Vremea va fi instabilă în unele zone și caniculară în altele. FOTO Shutterstock

Prima dintre atenționări este în vigoare de la ora 10 și este valabilă până miercuri, la ora 3 dimineața și anunță instabilitate atmosferică.

Vântul va sufla în rafale de 50...60 km/h

În intervalul menționat, în Transilvania, la munte, în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

„Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale în general de 50...60 km/h). Pe alocuri vor fi vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp”, precizează ANM.

Astfel de fenomene vor fi pe alocuri și în celelalte zone.

Harta zonelor vizate marți de instabilitate atmosferică. FOTO ANM

Zonele vizate de Codul galben de caniculă

Cea de-a doua atenționare meteorologică Cod galben este valabilă doar în cursul zilei de  marți, 27 august, în Crișana, nordul Banatului, sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei și se referă la un val de căldură, local caniculă și disconfort termic ridicat.

„Valul de căldură va persista în Crișana, nordul Banatului, sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități”, arată ANM.

Temperaturile maxime vor fi în general de 34...35 de grade.

Județele vizate, marți, de Codul Galben de Caniculă. FOTO ANM

Unde va persista, miercuri, valul de căldură

A treia atenționare meteorologică - Cod galben de căldură, local caniculă, disconfort termic ridicat - este valabilă pentru 28 august și vizează nordul Banatului și Crișana:

„Valul de căldură va persista în nordul Banatului și în Crișana, unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 34...35 de grade”.

Județele în care va persista și miercuri calul de căldură. FOTO ANM

Instabilitate atmosferică temporar accentuată în regiunile estice și sud-estice

Pe parcursul zilelor de miercuri și de joi, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în regiunile estice și sud-estice.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model