Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

0
Publicat:

Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Sâmbătă va fi cald, dar cerul rămâne mai mult înnorat, FOTO Shutterstock jpg

Comparativ cu intervalul anterior, sâmbătă va fi mai cald faţă de alte zile ale lunii mai, temperaturile maxime încadrându-se în intervalul 15-26 de grade, în timp ce valorile minime se vor situa între 4 şi 13 grade, dar pot ajunge până la 16 grade, totuşi, în sudul Banatului şi în Dealurile de Vest.

Cel mai cald va fi în Maramureş, unde vor fi înregistrate 26 de grade, dar şi în Banat, în ciuda faptului că în zona de vest a ţării, după prânz, sunt anunţate şi ceva averse însoţite de descărcări electrice.

Meteorologii anunţă, însă, înnorări temporar accentuate cam toată ziua, mai ales în Transilvania, Maramureş şi Moldova. În zonele montane sunt prognozate averse, mai ales în zonele înalte, care pot fi însoţite de descărcări electrice. Local cantităţile de apă ar putea depăşi 10-15 l/mp şi, de asemenea, izolat vor fi condiţii de producere a grindinei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în partea de est a României. Noaptea, local, se va forma ceaţă.

Pe litoral

Pe litoral, vremea rămâne destul de rece, cu o valoare maximă medie de 17 grade în marea majoritate a staţiunilor, iar apa mării va avea în jur de 15 grade. Cerul va fi înnorat şi este posibil să plouă în reprize pe parcursul zilei.

 De asemenea, meteorologii avertizează că pe litoral vântul va bate destul de tare, putând ajunge până la 60 km/h.

Vremea în Bucureşti

În Capitală sâmbătă se va înregistra o încălzire a vremii, temperatura maximă încadrându-se în intervalul 22-23 de grade, în timp ce temperatura minimă va fi între 10 şi 12 grade.

Presiunea atmosferică este în uşoară scădere, iar cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab până la moderat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO