Prognoza meteo pentru intervalul 9 septembrie - 7 octombrie. Când şi unde va ploua

0
Publicat:

Potrivit prognozei întocmite vineri de meteorologi pentru intervalul  9 septembrie - 7 octombrie, în cea mai mare parte a ţării temperaturile maxime se vor menţine uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, dar vor exista şi intervale în care va ploua destul de mult. Astfel, săptămâna viitoare se anunţă una ploioasă în întreaga ţară, dar mai ales în zonele montane.

Foto arhivă

Săptămâna 9.09.2024 - 16.09.2024

În săptămâna care urmează, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru prima decadă a lunii septembrie pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice.

Meteorologii anunţă, în acelaşi timp, că acest prim interval va fi caracterizat de ploi la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane, unde regimul pluviometric va fi excedentar.

Săptămâna 16.09.2024 - 23.09.2024

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile estice şi nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 23.09.2024 - 30.09.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 30.09.2024 - 07.10.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul