Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

0
Publicat:

Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Foto Profimedia

Dimineaţa şi cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde doar izolat se vor semnala precipitaţii slabe. De asemenea, este emis cod galben de ceaţă pentru judeţele Suceava şi Harghita. Pe alocuri vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane.

Seara şi noaptea meteorologii anunţă ploi şi burniţă în zonele joase de relief şi mixte la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade. Local, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase se va semnala ceaţă.

În Capitală

În Bucureşti, pe parcursul zilei de marţi vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8-9 grade, iar cea minimă va fi cuprinsă între -4 şi -1 grad.

La munte

La munte se înregistrează o vreme caldă pentru această dată calendaristică. În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări în Carpaţii Occidentali. Seara şi noaptea, înnorările se vor extinde în cea mai mare parte a zonei şi izolat se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”