Prognoza meteo la mijloc de octombrie. Toamna își intră în drepturi, vremea devine rece

0
Publicat:

Toamna își intră cu adevărat în drepturi la mijloc de octombrie. După zile neobișnuit de calde și însorite, se răcește în majoritatea regiunilor. Meteorologii anunță ploi, brumă și ninsori la munte.

Vreme rece și precipitații în majoritatea regiunilor FOTO Adevărul

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni, 10 octombrie, în cea mai mare parte a ţării, valorile de temperatură vor fi în scădere uşoară faţă de intervalul precedent şi vor caracteriza o vreme normală din punct de vedere termic.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în zona Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 22 grade Celsius, iar cele minime între 2 şi 13 grade Celsius, mai scăzute spre minus 2 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei, unde se va produce brumă. Dimineaţa şi noaptea pe alocuri se va forma ceaţă.

La București, meteorologii anunță veme normală termic pentru această perioadă, cu valori termice în scădere faţã de intervalul anterior. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19 grade celsius, iar cea minimă se va situa între 5 și 8 grade Celsius.

Ceață densă, dimineața

Marți, 11 octombrie, cerul va avea înnorări temporare în majoritatea zonelor şi mai ales spre seară şi noaptea, pe spaţii mici, va ploua slab, cu o probabilitate mai mare în sud-vest, centru şi nord. Vântul va sufla slab până la moderat. Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 22 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade Celsius. Cu precădere dimineaţa, pe alocuri se va forma ceaţă.

În Capitală, cerul va avea înnorări temporare, dar probabilitatea de ploaie slabă va fi redusă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului în uşoară creştere faţă de intervalul precedent, va avea o maximă de 21 grade Celsius, iar minima se va încadra între 9 și 11 grade Celsius.

Precipitații în nord-est și la munte

Miercuri, conform ANM, valorile termice vor fi în continuare apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi local va ploua slab, cu o probabilitate mai mare în centru, nord-est şi la munte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 22 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 12 grade Celsius. Izolat va fi ceaţă.

În București se va semnala ploaie slabă. Temperatura maximă va fi de 21 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 9 și 11 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri