Prognoza meteo 5 aprilie 2024. Temperaturi de vară în vest, precipitații mixte la munte. Cum va fi vremea pe litoral

0
Publicat:

Vineri, 5 aprilie 2024, temperaturile se vor situa peste cele normale la această dată în cea mai mare parte a teritoriului țării.

Doar în zona montană vor mai fi precipitații mixte Arhivă Adevărul

Vineri, 5 aprilie 2024, valorile termice, în creştere uşoară în cea mai mare parte a teritoriului, se vor situa peste cele normale la această dată. Maximele se vor încadra între 15 şi 24 de grade, iar minimele între 2 şi 12 grade.

Cel mai cald va fi la Timișoara, unde mercurul va urca în termometre până la

23 de grade Celsius și la Craiova unde se vor înregistra 24 de grade Celsius. Pe litoral, va fi ceva mai rece, temperatura fiind de 18 grade Celsius.

Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse şi posibil descărcări electrice, mai ales după-amiaza şi seara, în Maramureş, Transilvania, la munte, local în Moldova şi pe suprafeţe mai mici în restul teritoriului.

În București, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade Celsius.

La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua când va ploua, iar la altitudini foarte mari vor mai fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului.

Valorile termice, în creştere uşoară în masivele vestice, se vor situa peste cele normale în prima decadă a lunii aprilie.

Prognoza meteo

Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024

Temperaturile medii vor continua să fie mai ridicate decât cele specifice, iar cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, cu accent pe zonele montane.

Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024

Indică o continuare a temperaturilor ridicate, cu valori ușor peste media normală pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi, de asemenea, ușor excedentar, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024

În utlima săptămână a lunii aprilie, mediile valorilor termice se vor menține ușor peste cele specifice, iar cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Astfel, românii sunt avertizați să se pregătească pentru o lună aprilie neobișnuită din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi mai ridicate și cantități sporite de ploaie.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei