Furtuna care a făcut prăpăd în Europa lovește România: când se schimbă vremea radical. Anunțul ANM

0
Publicat:

Furtuna care a făcut prăpăd în Europa lovește România. Începând de joi după-amiază, vremea se strică în majoritatea regiunilor. Meteorologii au precizat însă că fenomenele nu vor fi de mare intensitate.

Inundațiile au făcut ravagii în Grecia și Turcia FOTO Profimedia

"De mâine după amiază vom simți și noi efectele frontului atmosferic care traversează Europa. Ploile vor începe în partea de vest a țării, probabil până duminică vom avea averse în majoritatea zonelor țării, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil grindină. 

Toate aceste manifestări vor fi însă la intensitate mai mică decât ceea ce am avut pe parcursul verii, pentru că temperaturile, chiar dacă se mențin ridicate, totuși sunt temperaturi mai apropiate începutului de toamnă. 

Cu toate acestea, pe partea de sud a țării, 34-35 grade Celsius astăzi, posibil și mâine temperaturi în jurul a 30 grade, iar de poimâine o ușoară răcorire în spatele frontului de precipitații", a explicat la Antena 3 CNN, Florinele Georgescu, director în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vijelii puternice au provocat șapte morți și inundații în Grecia, Turcia și Bulgaria

Recent, ploi torențiale s-au abătut asupra țărilor vecine, Grecia, Turcia și Bulgaria, provocând inundații care au cauzat cel puțin șapte decese, inclusiv al celor doi turiști care au fost luați de un torent într-un camping din nord-vestul Turciei, scrie theguardian.com.

În Istanbul, cel mai mare oraș din Turcia, ploile abundente au inundat străzile și casele din două cartiere, provocând cel puțin doi morți. Mai multe persoane au fost salvate după ce au rămas blocate în interiorul unei biblioteci, în timp ce unele stații de metrou au fost închise. Davut Gül, guvernatorul Istanbulului, i-a îndemnat pe motocicliști să rămână acasă.

Serviciul meteorologic al Greciei a declarat că într-un sat din regiunea Pelion a raportat 754 l/mp de ploaie, de departe cel mai mare nivel înregistrat cel puțin din 2006. Serviciul a precizat că media anuală a precipitațiilor în regiunea Atena este de aproximativ 400 l/mp.

Furtuna vine în urma incendiilor majore de vară care au afectat Grecia în ultimele săptămâni, unele dintre ele arzând timp de peste două săptămâni și distrugând suprafețe vaste de pădure și terenuri agricole. Peste 20 de persoane au fost ucise în aceste incendii.

Nikolai Denkov, prim-ministrul Bulgariei, a declarat că două persoane au murit și alte trei sunt date dispărute după ce o furtună a provocat inundații pe coasta sudică a țării de la Marea Neagră.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete