Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Când vine primăvara cu adevărat și ce ne așteaptă în martie

0
Publicat:

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni, cu ploi aproape zilnic, dar și cu variații de temperatură. Finalul iernii aduce vreme schimbătoare, cu precipitații slabe cantitativ și alternanțe termice, conform prognozei meteorologilor.

Precipitații în fiecare zi, în următoarele două săptămâni FOTO Shutterstock

Iată cum va fi vremea în intervalul 20 februarie-5 martie

Vremea în Banat

Pe parcursul primei săptămâni, temperaturile maxime vor avea variații la valori, în general, mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, media lor urmând a atinge 15-16 grade Celsius spre sfârșitul acesteia. În cea de a doua săptămână se vor înregistra maxime termice mai scăzute, media urmând a se situa între 8 și 13 grade Celsius. "Temperaturile minime vor fi, în medie, în jurul a 2 grade Celsius până în dimineața zilei de 23 februarie, apoi vor crește, astfel că în 26 februarie media lor va atinge 5-6 grade Celsius. După această dată vor scădea din nou, până la valori în jurul a 0 grade, în ultimele zile. Probabilitatea de precipitații predominant sub formă de ploaie, va fi mai ridicată după data de 23 februarie", anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).  

Vremea în Crișana

În prima săptămână vremea se va încălzi, de la o medie a temperaturilor maxime de 7-8 grade Celsius în prima zi, până la aproximativ 14-15 grade la finalul acesteia, iar media temperaturilor minime se va situa între 0 și 5 grade Celsius. În cea de a doua săptămână se va răci treptat, astfel că media maximelor termice va tinde spre 7-8 grade la finalul intervalului de prognoză, iar a minimelor spre minus 2 grade Celsius. Probabilitatea de precipitații predominant sub formă de ploaie va fi mai ridicată după data de 23 februarie.

Vremea în Transilvania

Regimul termic diurn va fi în general în creștere în prima săptămână, de la o medie a maximelor de temperatură de 6 grade Celsius în prima zi, până la 14-15 grade Celsius în ultimele, apoi se va răci, astfel că la finalul intervalului de prognoză va tinde spre 6-7 grade Celsius. Media minimelor termice va fi între minus 1 și 4 grade Celsius în prima săptămână, iar în cea de a doua va scădea spre minus 3- minus 2 grade Celsius. Local vor fi precipitații slabe, mixte, aproape în fiecare zi.

Vremea în Maramureș

Între 20 și 24 februarie media temperaturilor maxime va avea variații între 6 și 10 grade Celsius, iar a minimelor între minus 1 și 4 grade Celsius.

"În următoarele două zile se va încălzi cu aproximativ 3-4 grade Celsius, apoi se va răci, iar în ultimele zile de prognoză media maximelor termice va fi de 6-8 grade Celsius, iar a minimelor se va situa în jurul a minus 2 grade Celsius. Vor fi precipitații în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, predominant ploi, iar spre finalul intervalului mixte", arată ANM.

Vremea în Moldova

Prima săptămână va fi caracterizată de variații semnificative ale valorilor termice, media maximelor urmând a avea valori între 4 și 15 grade Celsius, iar a minimelor între minus 2 și 4 grade Celsius. În cea de a doua săptămână, oscilațiile câmpului termic vor fi mai mici, iar media regională a maximelor se va situa între 5 și 9 grade Celsius și a minimelor între minus 2 și 1 grad. Local vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.  

Vremea în Dobrogea

În prima săptămână vor fi variații semnificative ale valorilor termice; media maximelor se va situa între 5 și 15 grade, iar a minimelor între 0 și 6 grade. În cea de a doua săptămână se va răci, iar maximele vor atinge în medie 7…10 grade și minimele 1…4 grade. Trecător și pe arii restrânse vor fi ploi aproape în fiecare zi.

Vremea în Muntenia

Între 20 și 26 februarie media maximelor termice va avea variații semnificative la valori mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă și se va situa între 6 și 18 grade Celsius, apoi se va răci, iar media va fi în general de 8-11 grade Celsius. Media minimelor termice va avea oscilații mai mici, între 1 și 5 grade Celsius în prima parte a intervalului și între minus 1 și 3 grade Celsius în cea de a doua. Pe arii restrânse va ploua slab, aproape în fiecare zi.

Vremea în Oltenia

În prima săptămână vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa între 8 grade Celsius în 23 și 24 februarie și 16-17 grade Celsius în 21 și 26 februarie, apoi se va răci și va avea valori în jurul a 10 grade Celsius.

"Temperaturile minime vor fi în medie între 1 și 6 grad Celsius, în prima parte a intervalului și se vor situa în jurul a 0 grade în cea de a doua. Pe alocuri vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi după data de 23 februarie", se arată în prognoza ANM

Vremea la munte

Media temperaturilor maxime va avea variații, în general, între minus 1 și 5 grade Celsius, iar a minimelor între minus 7 și 0 grade Celsius. Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mixte, iar la altitudini mari predominant sub formă de ninsoare.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV