Cum se anunță vremea în weekend. Unde viscolește cu putere, cât de cald se face în sudul țării

0
Publicat:

Vreme deosebit de caldă în majoritatea regiunilor, neobișnuită pentru data din calendar, anunță meteorologii în wekend, însă, treptat, ploile vor cuprinde zone tot mai extinse. La munte, pe creste, se anunță viscol puternic.

Viscol puternic la munte FOTO Adevărul

Vineri, 17 februarie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), regimul termic se va situa, în majoritatea zonelor, cu mult peste cel în mod obișnuit la această dată. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 5 și 15 grade Celsius și minime ce se vor situa între minus 1 și 6 grade Celsius. Aria înnorărilor se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde cea mai mare parte a țării.

"Va ploua, mai ales seara și noaptea, local în jumătatea de nord a teritoriului și pe alocuri în rest, însă la munte precipitațiile vor fi mixte, iar cu precădere la peste 1700 m vor predomina ninsorile. Izolat vor fi cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla tare în zona montană, viscolind ninsoarea, cu rafale de peste 70-80 km/h îndeosebi în Carpații Orientali, dar temporar și la intensități mai mici, viteze în general de 45-55 km/h local în rest. Dimineața, pe alocuri, va fi nebulozitate joasă și ceață", anunță ANM.

În București, vremea va deveni cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, astfel temperatura maximă va fi de 12-14 grade Celsius și cea minimă se va situa între 1 și 4 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări spre sfârșitul intervalului. La începutul intervalului vor fi condiții de ceață.

Sâmbătă, 16 grade Celsius

Sâmbătă, 18 februarie, vântul va bate cu putere, dar vremea va fi mult mai caldă față de normal pentru a doua decadă a lunii februarie, astfel că temperaturile maxime, local cu peste 10 grade mai mari decât mediile multianuale, se vor încadra în general între 7 și 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 8 grade Celsius. Vântul va avea intensificări susținute la munte, cu rafale de peste 70-90 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m va sufla tare cu peste 100-120 km/h și va fi viscol puternic.

Vânt nervos în zonele joase

Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în zonele joase de relief, mai ales din nord-vest, centru și sud, cu viteze în general de 55-65 km/h. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ extinse în nord-vestul, nordul și centrul țării, iar la munte vor fi precipitații mixte (predominant ninsori în zona Carpaților Orientali, unde local se vor acumula și cantități de apă de peste 15-25 l/mp). În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și izolat ploi slabe.

Și în Capitală,vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru a doua decadă a lunii februarie. Cerul va avea unele înnorări, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, cu viteze în general în jurul a 50 km/h. Temperatura maximă va fi de 16 grade Celsius, iar cea minimă va atinge 6 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile