Cod galben de ploi și vânt, valabil în cinci județe. Cum va fi vremea în București | HARTĂ

0
0
Publicat:

Administrația Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în cinci judeţe din Dobrogea şi estul Munteniei.

Cinci județe din țară sunt vizate de cod galben de ploi și vânt puternic FOTO Arhivă

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 28 august, ora 10:00 - 29 august, ora 10:00, în judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila şi parţial în Ialomiţa şi Călăraşi, vor fi averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu viteze, în general, de 45 - 55 km/h) şi trecător descărcări electrice, transmite Agerpres.

Prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi, izolat, 30 - 40 l/mp.

Cod galben de ploi valabil în cinci județe până joi dimineața FOTO meteoromania.ro

Meteorologii precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor înregistra pe alocuri şi în celelalte zone.

Pentru zona municipiului Bucureşti, în următoarele zile, vremea se anunţă instabilă, cu cer înnorat, averse temporare şi, posibil, descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă, apropiată de cea normală la această dată, se va situa în jurul valorii de 28 de grade. Temperatura minimă va fi între 17 şi 19 grade.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată