Ce se întâmplă cu ciclonul care a adus iarna adevarată. Cum va fi vremea după episodul de viscol: „Temperaturi negative în toată țara”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meterologie (ANM), a anunțat, sâmbătă, că ninsorile aduse de ciclonul mediteranean și viscolul puternic nu vor mai continua multe zile.

Ciclonul se retrage. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Așa cum încă de ieri anunțam, sub influența acestor sisteme frontale, au căzut cantități importante de precipitații, peste 30-40 de litri pe metrul pătrat. 

În mare parte din zona deluroasă au fost sub formă de ninsoare şi au fost perioade în care a nins abundent. 

Probabil că acesta a fost lucrul cel mai important ce a determinat evenimentele de pe șosele din noaptea trecută”, a afirmat Alina Șerban la Antena 3 CNN. 

De asemenea, meteorologul a vorbit și despre județele Vrancea și Buzău, acolo unde au fost înregistrate probleme.

Acolo va continua să ningă cel puțin până spre seară și vântul va continua să prezinte intensificări. 

Chiar dacă se va mai diminua treptat după-amiază până spre seară, în condițiile în care va fi asociat cu ninsoarea pe tot parcursul zilei, vor fi probleme în continuare.  

Vorbim de intensificări ale vântului de peste 50-60 de kilometri pe oră, asociat cu ninsoare pe aproape tot parcursul intervalului. 

Pentru că acest sistem s-a retras cumva în zona Mării Negre și toată jumătatea de sud-est a țării va fi în continuare sub influența lui și vom avea precipitații în general sub formă de ninsoare. Poate doar la malul mării va mai fi ploaie”, a mai precizat meteorologul ANM. 

Temperaturi negative în toată țară

După ce acest cod portocaliu va expira, duminică dimineață, fenomenele vor fi în diminuare.  

Încă de la noapte, ciclonul acesta se va retrage treptat, aria precipitațiilor se va restrânge, vântul va slăbi în intensitate până la următorul eveniment.  

Deocamdată, pentru partea de sud-est din această seară evenimentele vor fi în diminuare.  

În perioada imediat următoare, temperaturile poate doar în depresiuni să coboare atât de mult, în jurul a -10 grade, în rest vorbim de temperaturi negative în toată țara, dar nu foarte coborâte, spre -5 sau -7.  

Sunt nişte temperaturi potrivite, dacă ne raportăm la momentul acesta, la data calendaristică. Dacă ne raportăm la senzație, va fi rece, va fi frig, mai ales că și acest frig va fi amplificat și de vânt, dar spre seară vântul va diminua în intensitate. 

A fost vânt și în Oltenia, a fost și în Muntenia, chiar dacă s-a asociat cu precipitații mai amestecate în zona joasă de relief, dar vântul a existat asociat cu temperaturi destul de scăzute, iar senzația nu a fost deloc plăcută", a declarat meteorologul ANM Alina Şerban. 

Zece drumuri naţionale şi 37 judeţene sunt blocate din cauza zăpezii, a transmis, sâmbătă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. 

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată