Când se întoarce frigul. Regiunile cu cele mai ridicate temperaturi la final de iarnă, unde viscolește puternic

0
Publicat:

În timp ce în sudul țării, temperaturile se mențin anormal de ridicate, la munte viscolește. De vreme capricioasă avem parte și în următoarele zile. Marți și miercuri se încălzește tot mai mult, iar de joi se întoarce frigul.

Alternanțe termice periculoase la sfârșitul iernii FOTO Shuttertstock

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni, 20 februarie valorile termice diurne vor fi în scădere în toată țara, totuși vor continua să se situeze peste normele climatologice specifice perioadei, cu abaterile cele mai mari în sudul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 12 grade Celsius, iar cele minimevor fi cuprinse între minus 3 și 7 grade Celsius.

"Cerul va avea înnorări temporare și se vor semnala precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare la munte, mai intense în zona Carpaților Orientali și pe arii restrânse, îndeosebi sub formă de ploaie în rest, cu o probabilitate mai mare în nord-vest, nord și centru. Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45-65 km/h și va sufla tare în zona montană, la altitudini mari, în special de peste 1700 m (vitezele cele mai mari urmând a se înregistra noaptea) unde rafalele vor depăși 110-130 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă", anunță meteorologii.

În București, vremea va fi caldă, deși se va răci față de intervalul precedent. Astfel, temperatura maximă va atinge 11 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 4 grade Celsius, mai scăzută în zona preorășenească spre un grad Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului, dar condițiile de ploaie vor fi reduse.

Vânt puternic în majoritatea zonelor

Vremea se va încălzi semnificativ, marți, 21 februarie, devenind deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii februarie, dar în majoritatea zonelor, în special ziua, vântul va bate cu putere. Va continua să fie intens la munte, cu viteze în general de 60-90 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.700 m tare, rafalele urmând a depăși 100-130 km/h, zăpada va fi puternic spulberată și vizibilitatea redusă.

Intensificări vor fi și în restul teritoriului, local cu viteze în general de 50-60 km/h, iar izolat, în sudul Transilvaniei și nordul Moldovei de peste 70-80 km/h. În nord, centru și nord-est vor fi înnorări și local va ploua slab, iar în zonele montane vor fi precipitații mixte, predominant ninsori la peste 1.700 m. În restul țării cerul va fi variabil. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 18 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 6 grade Celsius.

Și în Capitală, meteorologii anunță foarte caldă pentru această dată, cu o maximă termică de 19 grade Celsius, o valoare cu peste 10 grade Celsius mai ridicată decât cea normală la această dată. Minima va fi cuprinsă între 3 și 5 grade Celsius. Cerul va fi variabil, însă pe parcursul zilei vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 45-55 km/h, apoi va slăbi în intensitate.

La munte, ninsori și lapoviță

Miercuri, valorile de temperatură vor începe să scadă în nord și centru, în timp ce în sudul Olteniei, mercurul din termometre va ajunge, din nou, la 19 grade Celsius. În nordul Moldovei, în estul Transilvaniei și al Maramureșului, temperaturile maxime vor fi de 6 grade Celsius. La munte, iar noaptea posibil și în Subcarpații Moldovei trecător vor fi ninsori și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua pe crestele montane și în Moldova. Izolat vor fi condiții de ceață.

De joi, în jumătatea de sud-est a țării, vremea se va răci accentuat, valorile termice devenind apropiate de cele normale ale perioadei. Cerul va fi mai mult noros și pe alocuri vor fi ploi sau burniță, iar în dealurile subcarpatice precipitații mixte.

Mai multe pentru tine:
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte