Încă un poștaș din Argeș a fugit cu pensiile unor bătrâni. A furat aproape 17.000 de lei

0
Publicat:

După cazul de la Călinești, polițiștii argeșeni au finalizat cercetările într-un alt dosar cu un poștaș acuzat că a fugit cu pensiile unor bătrâni și ale unor persoane asistate social din Argeș. Dosarul a ajuns la Parchet, cu propunere de trimiterea în judecată pentru delapidare, fals și uz de fals.

Banii ar fi trebuit să ajungă la 17 beneficiari. FOTO Facebook CN Poşta Română

Poștașul care le-a dat în urmă cu patru ani emoții unor bătrâni din Argeș și a lăsat instituția la care lucra cu o gaură de aproape 17.000 de lei ar putea ajunge după gratii.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, toate în formă continuată. Din cercetări, s-a stabilit că în perioada iunie-iulie 2018, un bărbat având calitatea de factor poștal, şi-ar fi însuşit din gestiune suma de 16.835 lei (reprezentând contravaloarea lipsei în gestiune), precum şi suma de 68.086 lei”, explică Biroul de Presă al IPJ Argeș.

Prejudiciul, acoperit de Poștă

Cei peste 68.000 de lei reprezintă contravaloarea a 17 mandate de pensii de diferite categorii. Oamenii n-au rămas însă fără banii pe care-i așteptau de la poștaș. Valoarea prejudiciului, în sumă totală de 84.921 de lei, a fost achitată către beneficiari de Compania Națională Poșta Română S.A, care s-a constituit parte civilă în acest caz.

Oamenii legii au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Cazuri la indigo

Un caz similar a avut loc tot anul acesta în comuna Călinești, unde un alt poștaș a furat pensiile, inclusiv cele de handicap, alocațiile și ajutoarele sociale pe care trebuia să le ducă la 150 de beneficiari.

Și în acest caz, prejudiciul (48.120 de lei) a fost achitat beneficiarilor de către Compania Națională Poșta Română.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii martie 2021, un bărbat de 49 de ani, din Călinești, având calitatea de factor poștal, și-ar fi însușit un total de 150 de mandate poștale de diferite categorii (pensii, asigurări sociale, alocații, ajutor social, pensii handicap, alocații susținere)”, explică IPJ Argeș.

Dosarul penal a fost înaintat, în august 2022, Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de trimitere în judecată.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort