FOTO Vulpea devenită vedetă pe Facebook revine într-o nouă fotografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea cu vulpea a devenit viral într-un timp foarte scurt. FOTO Dan Dinu/Facebook

Un fotograf român a realizat lângă lacul Sfânta Ana o fotografie cu o vulpe care a devenit mai apoi viral pe Facebook. Aceasta a ajuns la 5.000 de like-uri şi aproape 3.000 de share-uri în aproape 24 de ore. Acum, aceasta se arată Internetului într-o nouă imagine.

„Pentru a încheia epopeea cu vulpea buclucaşă, vă arăt şi o imagine mult mai interesantă, zic eu, din punct de vedere al abordării şi care normal nu mai este neclară precum cea haioasă de mai devreme“, spune Dan Dinu pe pagina sa de Facebook. Fotografiile cu vulpea au fost realizate în weekendul trecut, în timp ce fotograful făcea o plimbare în zona lacului Sfânta Ana. 

Despre toată întâlnirea cu vulpoiul devenit celebru pe Facebook, Dan Dinu a spus că a fost o experienţă deosebită. „Este foarte interesant că, aşa cum se întâmplă şi în poveste, astfel de întâlniri sunt experienţe remarcabile. Până la urmă, fotografii sunt tot un neam de exploratori, care însă nu mai descoperă ceva nou, însă redau vechiul sub o formă nouă, mereu prin noi abordări, stiluri şi interpretări individuale“, detaliază acesta momentul pe Facebook.

Dan Dinu mai promite că Cristian Goga, cel care a realizat fotografia cu el şi vulpea, va avea în curând cont pe Facebook şi va publica pozele pe care le-a făcut. Până atunci, iată imaginea mai clară cu vulpea vedetă în online. Fotografia are deja peste 500 de like-uri şi peste 100 de share-uri şi mai puţin de o oră de la publicare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie