FOTO Titlul de presă– între senzaţionalul de ieri şi de azi. "E ca un mâner"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre titlurile excepţionale ale presei anilor '90 în România FOTO Vlad Ursulean/The Industry

Pagina de Facebook a proiectului Casa Jurnalistului publică astăzi două legături către materiale din revista „The Industry” despre titlul de presă de altădată şi evoluţia lui în presa românească de astăzi.

„O mică mostră de geniu al titlurilor de ziar”, scrie jurnalistul freelance Vlad Ursulean pe pagina Casei Jurnalistului. "Jurnaliştii erau nişte dubioşi geniali sau dezaxaţi (sau ambele, după caz), care alergau hămesiţi de poveşti şi fascinaţi de ţara asta dereglată, de parcă ar fi văzut-o acum pentru prima oară”, mai scrie Casa Jurnalistului.

Articolele sunt o colecţie de titluri care au făcut legendă în presa românească şi evoluţia lor în presa de astăzi.

„Prin februarie 2003, în timp ce lumea se pregătea de invazia americană asupra Irakului, câţiva jurnalişti Evenimentul zilei  stăteau la fumat. Andrei Velea, titlangiul ziarului, trăgea din ţigară şi îşi imagina avioane Hercules din care curg infanterişti americani cu rucsacuri enorme. Dar în cap îi răsuna vocea de copil din reclama care teroriza ţara, cea cu Sa-laaaam Săăă-sesc. Atunci l-a trăznit:

Saddam, sosesc!

(Evenimentul Zilei, 19 martie 2003)

A trebuit să mai aştepte încă vreo lună ca americanii să invadeze propriu-zis Irakul şi titlul să împodobească prima pagină. Dar a meritat – jocul de cuvinte a intrat în folclor, e o legendă printre jurnalişti, a ajuns să circule şi ca banc”, scrie Ursulean în „The Industry”.

În cel de-al doilea articol, jurnalistul trece în revistă titlurile legendare ale presei de astăzi şi îl citează pe Andrei Velea, cunoscut în trecut ca titlagiul-şef de la Evenimentul Zilei: “Cei din presa de agenţie nu-i spuneau titlului headline, ci handle – mâner. Aşa trebuie să fie titlul, un mâner. Fierbi cafeaua la ibric, vrei să şi bei, atunci iei ibricu’ de mâner… tot aşa prinzi şi materialul. Asta e latura funcţională a titlului.

Cu timpul, ne apucăm să îmbrăcăm mânerul – care în piele, care în… aşa cum se-mbracă şi volanul de la Dacie, schimbătorul de viteze. Bon, la România mai apare şi componenta manelistă – schimbătoare de viteză din plexiglas, lucrate la strung, cu cap de mort…”, îi spunea Velea lui Ursulean.

Citiţi alte titluri excepţionale, legendare sau pur şi simplu stupide în articolele lui Vlad Ursulean din „The Industry" sau pe pagina de Facebook Casa Jurnalistului 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort