Ziarul comunist „Scânteia“ renaşte pe Internet

Membrii Noului Partid Comunist Român (NPCR) au relansat celebrul titlu de presă din perioada comunistă. Din cauza lipsei banilor, ziarul apare doar în format electronic, pe internet. În afara „Scânteii“ online, noii comunişti îşi fac propagandă folosind din plin tehnologia modernă: au canal YouTube şi o emisiune săptămânală, la o televiziune online.

Înainte era mai bine. Înainte, fiecare dimineaţă începea cu ziarul favorit. Îşi cumpărau „Scânteia", îl citeau din scoarţă-n scoarţă şi sentimentul de linişte se instala triumfător. Vizitele Tovarăşului decurgeau firesc, programul de înnoire arhitecturală era în plină explozie, întreaga naţiune română muncea pentru a-şi aduce aportul dezvoltării socialiste. Ei aveau slujbe sigure, nu trebuiau să facă performanţă, cum e azi la patron.

Haosul a început chiar din ianuarie 1990. Partidul unic, PCR, faţă de care dânşii nutreau un profund respect, a fost desfiinţat, iar comuniştii erau vânaţi pe la colţuri. România a intrat în epoca democratică, iar vechile slujbe liniştite şi sigure s-au transformat într-un maraton al angajării, încheiat de cele mai multe ori cu rezultate incerte sau chiar nefericite. „Scânteia" a fost desfiinţată, iar în puzderia de ziare şi reviste explodate pe piaţă şi-au făcut apariţia treptat tot felul de necurăţii: femei goale, cuvinte necuviincioase, criminali şi, în general, persoane cu o moralitate îndoielnică.

După douăzeci de ani. Renaşterea

Au trecut anii, până când nu s-a mai putut. S-au adunat într-o seară, după programul capitalist impus la serviciu, şi au luat hotărârea să reînfiinţeze Partidul Comunist Român. Aşa a luat naştere Noul Partid Comunist Român, cu sediul oficial într-un „atelier de muncă", sediul informal la terasa „Scânteia" şi cu un număr de membri ce fluctuează între 1.000 şi 25.000 de simpatizanţi, în funcţie de cel întrebat. Şi cum „clasa muncitoare are nevoie şi de partid, şi de un ziar", tot atunci s-a luat hotărârea să se reînfiinţeze şi ziarul „Scânteia".

Poate că actualii membri ai Partidului Comunist Român sunt nişte nostalgici, dar în niciun caz dumnealor nu suferă de naivitate. În pas cu epoca, dar şi cu grava criză financiară capitalistă care a făcut ravagii în toată media, noua ediţie a ziarului „Scânteia" apare doar pe internet. În format PDF. Şi ca promovarea mutimedia să fie completă, doctrina comunistă este prezentată simpatizanţilor şi pe un canal YouTube, dar şi în cadrul unei emisiuni săptămânale, difuzată de un post TV online, intitulată sugestiv: „Dacă e marţi, e comunism".

Comitetul de primire. Tovărăşia

Discuţia cu redacţia noii „Scânteia" are loc la terasa cu acelaşi nume din Capitală. Până la sosirea sa, tovarăşul Petre Ignatencu, preşedintele Partidului, redactorul-şef şi mintea ce orchestrează această renaştere, a organizat în pripă un comitet de primire alcătuit din tovarăşul Dumitrică Stan, secretar al Biroului Executiv al Comitetului de Reorganizare a PCR, şi încă un domn, cu funcţie incertă, care preferă un zâmbet enigmatic în locul prezentărilor protocolare. În alte vremuri ai fi fost sigur că e un tovarăş de la Securitate.

Tovarăşul Petre Ignatencu este  unicul conducător al  ziarului „Scânteia”   Foto: Mihai Mincan

Ambii au câte o carte în faţă. Tovarăşul Stan lecturează lucrarea „Cum să convingi pe oricine de orice" şi îşi permite chiar, răsfoind cartea subliniată agresiv pe fiecare pagină, să lectureze câteva fragmente. Celălalt domn, tăcutul, este încă stupefiat de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai şi a hotărât să coboare la izvorul ştiinţific pentru elucidarea adevărului. Drept urmare, parcurge agresiv o carte neagră, extrem de voluminoasă, intitulată simplu: „Ion Antonescu". „De ce oare a spus ce-a spus despre mareşal?", se întreabă cu voce scăzută, lovind repetat cu degetul în coperta cărţii.

Afară e o căldură cumplită, însă cei doi domni refuză politicoşi invitaţia de a consuma ceva pe terasă.Tovarăşul cu aură misterioasă devine săritor. „De ce să cumperi apă? Îţi dau eu ceva. Îţi place Pepsi?". Dintr-o pungă Selgros scoate o sticlă înfăşurată în pagini de ziar. „Fââââs" face sticla, iar domnul tăcut zâmbeşte pentru a doua oară.

„Despre ce trebuia să vorbim?" Nostalgii

Nici nu apucă bine să se în­che­ge discuţia despre literatură, când pe terasă intră val-vârtej tovarăşul Petre Ignatencu. Transpirat şi într-o evidentă stare de surescitare. Ignatencu a refuzat constant să aibă patroni. Refuzul de „a fi la cheremul cuiva", cum explică dumnealui, i-a adus, de-a lungul timpului, şi beneficii, dar şi câteva încurcături. Partea bună e că‑şi planifică programul zilnic după cum crede de cuviinţă. Partea proastă se leagă de zile precum aceasta, când „o întâlnire importantă" era să fie spulberată de o cetăţeancă care i-a solicitat o cursă până la capătul celălalt al oraşului.

Din momentul în care tovarăşul Ignatencu îşi face apariţia, comitetul de primire este trecut pe linie moartă. Cei doi intră în „silenzio stampa", mulţumindu‑se ca până la finalul discursului continuu al şefului, întins pe mai bine de o oră, să aprobe tacit ideile vehiculate, utilizând mimica feţei. Ignatencu nu pierde timpul. Se aruncă direct într-un monolog asezonat cu amintiri din perioada comunistă, idei teoretice despre comunism, ipoteze despre contemporaneitatea lui Marx, observaţii estetice despre grandoarea Casei Poporului şi analiza despre folosirea precară a cuvântului „homosexual" în societatea contemporană. Este trezit din analiză de personajul tăcut, care s-a ridicat, fără să ceară permisiunea, pentru a duce câteva beţe în portbagajul maşinii. „Despre ce trebuia să vorbim? Da, deci „Scânteia"..." „Eu fac cam totul".

Tătucul „Scânteia" aşadar, varianta nouă, „democratică", a apărut pentru prima dată în aprilie 2009. De atunci şi până astăzi, revista a apărut de 13 ori, respectând pe cât posibil planul iniţial al redactorilor, cel de a publica la cel mult trei luni distanţă de ediţia precedentă. Asta până anul acesta, când, din „probleme personale", cum spune Ignatencu, revista a intrat într-o uşoară adormire.

Când vorbeşte despre probleme personale, tovarăşul Ignatencu nu lansează vorbe-n vânt. Având în vedere prezentarea echipei redacţionale a revistei, („Eu sunt redactor, corector, redactor‑şef, eu pun textele pe internet. Deci eu fac cam totul") e uşor de înţeles de ce orice problemă a şefului comuniştilor, chiar şi una banală, ar putea pereclita periodicitatea publicaţiei.

„Scânteia e a poporului!" Proprietatea

Comuniştii din NPCR nu deţin brandul ziarului, dar ştiu cine este proprietarul. „Îl are Dan Voiculescu. Dar când vom intra în legalitate, şi vom înregistra partidul la tribunal, deschidem negocierile. «Scînteia» este brandul poporului, al clasei muncitoare. Poporul are nevoie de ziarul său istoric", explică tovarăşul preşedinte al Noului Partid Comunist Român, Petre Ignatencu. Deocamdată însă par a fi niscaiva probleme cu numărul de simpatizanţi oficiali, necesar pentru a înregistra oficial partidul. Tovarăşul Dumitrică Stan îşi permite să se arunce în zona cifrelor: „Sunt peste 25.000 de susţinători. Din toate judeţele, toată ţara". Îl întrerupe tovarăşul Ignatencu: „Suntem maximum 1.000 de oameni". Din acel moment, Dumitrică Stan nu mai deschide gura până la finalul întâlnirii.

"Tineretul apreciază iniţiativa, deşi tovarăşii nu prea le au deocamdată cu internetul."
Petre Ignatencu
preşedintele NPCR

"Cînd capitalismul atacă tot ce masele muncitoare au cîştigat într-o sută de ani de luptă, singura soluţie este să lichidăm capitalismul."
„Scânteia"
extras dintr-un articol publicat în online

Istoria „Scânteia"

Ziarul „Scînteia“ varianta 1984

Ziarul „Scânteia" a apărut iniţial clandestin între 15 august 1931 şi octombrie 1940. Începând din 21 septembrie 1944, activitatea de presă a intrat în legalitate, fiind însoţită de explicaţia „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărârilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră". Sediul central al publicaţiei era situat în Combinatul Poligrafic Casa Scînteii „I.V.Stalin", denumit ulterior Casa Scînteii.

Ziarul „Scînteia" era însoţit de „Scînteia Tineretului", publicaţie realizată de Uniunea Tineretului Comunist. În 22 şi 23 decembrie 1989, odată cu schimbarea regimului politic, „Scânteia" a apărut într-un număr special, cu titlul „Scînteia poporului", tipărit pe o singură faţă a paginii. În primele zile ale lui 1990 ziarul a fost redenumit „Adevărul", dar şi-a păstrat o vreme vechiul colectiv redacţional.

Propaganda comunistă descoperă mediul online

Ziarul “Scânteia” varianta 2011

Tovarăşul Petre Ignatencu povesteşte de unde provine pasiunea sa pentru fostul ziar „Scânteia". „Eu sunt un mare cititor de presă scrisă. Iar «Scînteia» avea cele mai multe ştiri reale. Eu nu-l parcurgeam cum făceau ceilalţi, pe frunzărite, îl citeam din scoarţă-n scoarţă". Când a pornit proiectul, numele de odinioară al ziarului nu putea fi folosit. Aşa zic regulile capitaliste. Aşa că pe frontispiciul publicaţiei apare, pe lângă celebrul titlu, şi abrevierea AS. „A existat o societate cu numele acesta. Avea sediul într-un atelier, însă am fost evacuaţi", povesteşte şeful de partid.

Actualul ziar există în două variante, ambele pe internet. Una găzduită de site-ul partidului, alta în format PDF, pentru „a putea fi imprimat pentru tovarăşii care nu le au cu tehnologia". Spicuim din numerele anterioare ale ziarului „Scânteia": „Tineretul de azi trebuie să ştie - Realizări socialiste", „La Bârlad, primul rulment a fost fabricat în cinstea zilei de 1 Mai 1953", „Apel al Asociaţiei  Che Guevara - România", „Declaraţia Festivalului Internaţional de Poezie de la Havana", „Angelina Jolie şi Lenin" sau „Tot comunismul era şi este cel mai bun pentru România".

„Dacă e marţi, e comunism"

Pe lângă ziar, membrii Noului Partid Comunist îşi desfăşoară activitatea propagandistică folosind din plin mijloacele tehnologice moderne. În 28 ianuarie 2011 au fost invitaţi la o emisiune televizată găzduită de postul Columna TV. Apariţia, deşi considerată relativ utilă pentru transmiterea informaţiilor esenţiale, a avut un uşor aer de fiasco. Petre Ignatencu a fost întrerupt telefonic, la un moment dat, de un susţinător. Acesta a ţinut să recite o poezie amplă despre Scorniceşti şi viaţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, care debuta cu versurile: „Din străvechea aşezare Scorniceşti / Dăinuie onorabil neamul Ceauşeşti / Cinstiţi şi harnici pe glia strămoşească / Au fost exemplu aprig în obştea oltenească".

Mult mai eficientă s-a dovedit a fi descoperirea beneficiilor aduse de înfiinţarea unui canal propriu YouTube. Deşi, în prezent, acesta conţine doar 13 filmuleţe, printre care „Comemorare Gheorghe Gheorghiu-Dej, 19 martie 2011", „Cuvântarea tov. Petre Ignatencu la Statuia Ţăranului Român", şi „Comemorarea ostaşilor sovietici 2", dar şi un interviu cu Gheorghe Apostol, fostul lider al Partidului Comunist Român, iniţiativa s-a dovedit bine-venită. „Se uită, se uită, mai ales tinerii, susţinătorii din noua categorie", explică tovarăşul Ignatencu.

Recompensa finală pentru toate aceste strădanii a sosit printr-o invitaţie adresată de postul online TVRR pentru organizarea unei emisiuni săptămânale. Se întâmplă marţea şi se numeşte, desigur: „Dacă e marţi, e comunism".

Televiziune cu porţia

Scânteia TV a preluat restricţiile de emisie pe care le avea şi Televiziunea Română înainte de 1989, când poporul primea doar câteva ore de program la televizor. „Din motive tehnice" televiziunea noului comunist Petre Ignatencu emite doar trei ore şi jumătate .

"Pe vremea comuniştilor eram maistru şi aveam bani. Acuma sunt patron, dar parcă nu mai am niciun ban."
Dumitrică Stan
secretar al Biroului Executiv al Comitetului de Reorganizare a PCR