Zi importantă pentru Kovesi. Conferinţa Preşedinţilor decide echipa de negociere a PE pentru şefia Parchetului UE, Secţia Adinei Florea o aşteaptă la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi este aşteptată, joi, la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, unde a fost citată pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de Sebastian Ghiţă.

Săptămâna trecută, Kovesi spunea că a aflat prin intermediul presei că va fi citată pentru audiere la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

"După ce a apărut ştirea în presă, am primit şi o citaţie scrisă, pentru a mă prezenta în data de 7 martie 2019 la această secţie pentru audiere”, declara Kovesi pentru G4Media.ro.

Tot joi, în cadrul conferinţei preşedinţilor din Parlamentul European – liderii grupurilor politice şi preşedintele forului Antonio Tanjani  – se vor decide următorii paşi în privinţa numirii procurorului-şef european înainte de începerea negocierilor cu Consiliul Uniunii.

 Prima alegere în Comisiile CONT şi LIBE a fost Laura Codruţa Kovesi.

 Grupul Partidului Popularilor Europeni (PPE) va fi reprezentant în şedinţă de joi de europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu, anunţul fiind făcut chiar de euroales. Liberalul a adăugat că va susţine, la Conferinţa Preşedinţilor, ca echipa de negociere a PE să fie formată din trei persoane.

„Voi reprezenta PPE in Conferinţa preşedinţilor când se va decide cine va face parte din echipa de negociatori a Parlamentului European pentru desemnarea, în urma negocierilor cu Consiliul, a viitorului procuror şef al Parchetului European”, a scris Marian-Jean Marinescu, miercuri seară, pe Facebook.

Kovesi a declarat sâmbătă, la Europa FM, că în ceea ce priveşte dosarul său de la Secţia pentru investigarea magistraţilor, sunt mai multe coincidenţe. Printre acestea, faptul că dosarul s-a deschis când a plecat la Bruxelles şi că a fost citată în 7 martie, când se decide în PE în legătură cu postul de procuror-şef european. 

"E clar că această chestiune cu dosarul penal care văd că este plin de coincidenţe. A început urmărirea penală exact înainte de a merge la audiere după ce era un dosar vechi de un an de zile. O altă coincidenţă este când m-am întors - sunt citată în 7 martie, când va fi luată o decizie în Parlamentul European. O să vedem cât de mult afectează", a precizat ea, întrebată dacă ea crede că aceste probleme îi vor afecta parcursul pentru postul de procuror-şef european.

Kovesi a fost audiată şi în 15 februarie, la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General, în  dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Săptămâna trecută, Laura Codruţa Kovesi a obţinut 26 de voturi în comisia pentru libertăţi civile şi justiţie (LIBE) a Parlamentului European, clasându-se pe locul întâi pentru ocuparea poziţiei de procuror-şef al Parchetului European. Pe locul doi s-a clasat Francois Bohnert (Franţa) cu 22 voturi, iar pe trei Andres Ritter (Germania), care a obţinut un singur vot. Un vot a fost nul.

Kovesi a câştigat şi votul din comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European, primind 12 voturi, în vreme ce Francois Bohnert (Franţa) a obţinut 11 voturi, iar Andres Ritter (Germania) a obţinut un singur vot.

Procurorul-şef european, care va conduce Biroul Procurorului Public European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie