Zeci de persoane s-au prezentat la spital cu stări de rău din cauza gazelor inhalate în Piaţa Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victime protest diaspora 10 august 2018 / FOTO Inquam Photos / Ştefan Sandu

Zeci de persoane care au participat pe 10 august la protestul din Piaţa Victoriei s-au prezentat, săptămâna aceasta, la Spitalul Floreasca din Capitală, pentru analize. Unii oamenii acuză dureri ale căilor respiratorii şi chiar febră, în timp ce alţii vor să facă doar un control de rutină.

De luni până miercuri, tot mai mulţi protestari care au inhalat gaze lacrimogene în timpul mintingului de vineri din Piaţa Victoriei s-au prezentat la camera de gardă a Spitalului Floreasca pentru un control medical, unii dintre ei susţinând că stările de rău li s-au accentuat în ultimele zile.

„Din păcate, a trebuit să mă întorc la spital. Acum s-au inflamat căile respiratorii, am avut şi febră“, „E mai rău decât în primele 24 de ore după protest“, „De duminică am o durere în piept care nu trece“, au spus pentru Digi 24 câteva dintre persoanele prezente la spital.

Medicii evaluează fişele celor care au fost preluaţi în prima faza de echipajele SMURD şi vor să vadă dacă au existat schimbări majore în organism pentru a-şi da seama cât de periculoase sunt substanţele folosite. Sfatul medicilor este să îşi spele bine hainele folosite în seara protestului, pentru că ar putea fi recontaminaţi.

Medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, a declarat, pentru Adevărul, că în cursul zilei de luni s-au prezentat la Urgenţe, pentru investigaţii, 10 persoane care au participat vineri la protestul diasporei. Marţi, 14 persoane şi în cursul zilei de miercuri, 30 de persoane. Este vorba despre persoane din toate categoriile de vârstă adultă. Opriţa crede că numărul mare al celor care iau cu asalt camerele de gardă este efectul apelului lansat către populaţie, ca cei care au luat contact cu gazele lacrimogene să îşi verifice starea de sănătate.

„Camerele de gardă sunt pline. Prezenţa unora este justificată, însă a altora, nu“, a subliniat medicul. El a dat exemplul unei persoane care s-a prezentat la camera de gardă spunând că a participat la protest şi acuzând „uscăciunea gurii“.

Anchetatorii de la Parchetul Militar spun că nu cunosc compoziţia substanţelor folosite de Jandarmerie.

Jandarmeria Română susţine că gazele lacrimogene folosite de jandarmi sunt legale şi achiziţionate de către instituţie exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii, aceste substanţe fiind folosite de majoritatea forţelor de poliţie şi jandarmerie europene.

„Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive (spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartuşe iritant lacrimogene) sunt achiziţionate de către instituţia noastră exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii. Menţionăm totodată că aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de poliţie şi jandarmerie europene", a transmis, miercuri, Jandarmeria Română.

Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, coordonator al intervenţiei jandarmilor de la protestul de vineri seară din Piaţa Victoriei, afirma, într-un interviu pentru Kamikaze, că gazul folosit de jandarmi „este foarte legal, aprobat şi utilizat în toată lumea“, iar Oficiul special al Procuraturii SUA a considerat că acest gaz poate produce doar în stări excepţionale leziuni ale corneei, arsuri locale sau iritaţii ale mucoaselor. „Letal nu poate să fie de nicio culoare decât dacă este utilizat în cantităţi foarte mari în spaţii închise“, a susţinut el.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine