Zborul aeronavei prezidenţiale a fost deviat din cauza vremii. Avionul va ateriza la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cauza ar fi vremea nefavorabilă FOTO Mediafax

Zborul aeronavei prezidenţiale a fost deviat din cauza vremii nefavorabile, motiv pentru care avionul în care se află preşedintele Traian Băsescu va ateriza la Sibiu.

Aeronava care îl aduce în ţară pe preşedintele Traian Băsescu, după participarea la Consiliul European de la Bruxelles, nu poate ateriza la Bucureşti, din cauza vremii nefavorabile, anunţă Realitatea TV.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, timp de două zile, la Consiliul European, fiind ultima reuniune la care a fost prezent în calitate de şef al statului.

Înainte de plecare, Traian Băsescu a făcut o declaraţie, de pe Aeroportul „Henri Coandă“, în care a prezentat temele ce vor fi discutate în cadrul Consiliului. 

„Particip la ultimul Consiliu European. A fos pentru mine o onoare să reprezint România şi în cei zece ani am reprezentat interesele României la limita maximă în acord cu principiile Uniunii. Consiliul de astăzi are două teme fundamentale, dar marchează câteva momente. Primul este acela că se schimbă preşedintele Consiliului European cu Donald Tusk. Pe ordinea de zi sunt două teme majore. Prima este legată de îmbunătăţirea climatului de investiţii, iar a doua este analiza situaţiei din Ucraina“, a afirmat preşedintele. 

Referitor la situaţia din Ucraina, preşedintele a subliniat că România va susţine creşterea nivelului de sancţiuni pentru Federaţia Rusă. 

„În ceea ce ne priveşte, susţinem că situaţia din estul Ucrainei, marcată prin oraşele reper Lungansk şi Donetsk, se îndreaptă către o situaţie de gen Transnistria. Rusia continuă să consolideze separatiştii în estul Ucrainei, ceea ce impune creşterea nivelului de sancţiuni împotriva Moscovei. Sancţiunile de acum produc efecte devastatoare asupra economiei Rusiei şi cred că uşor, uşor  domnul  Putin va renunţa la aroganţă“, a spus preşedintele.

Traian Băsescu a comentat şi declaraţia ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, care a spus că Federaţia Rusă nu intenţionează să facă din Estul Ucrainei o nouă Crimee. „Este o copilărie. Nimeni nu spune asta. Tipul acesta de politică externă promovat de Kremlin nu mai păcăleşte pe nimeni. Mă aştept că nu vor crea o Transnistrie. Suntem foarte bine documentaţi cu privire la evoluţiile politice şi vom susţine creşterea nivelului de sancţiouni pentru ca Moscova să priceapă că UE îţi menţine principiile“, a conchis preşedintele.

Şeful statului a mai spus că l-a informat pe preşedintele ales, Klaus Iohannis, despre poziţia sa la această reuniune, şi că nu i-a dat sfaturi acestuia, ci doar au schimbat informaţii.

„Ceea ce am spus public a fost subiect discutat şi cu domnul preşedinte Iohannis. L-am informat cu privire la poziţia mea în acest Consiliu European”, a spus Băsescu, despre întâlnirea de miercuri seara cu preşedintele ales, Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni, în pregătirea predării-primirii mandatului.

Întrebat dacă i-a dat sfaturi preşedintelui ales, Traian Băsescu a replicat: ”Nu, nimeni nu dă sfaturi nimănui, ci doar schimbăm informaţii”.

Citiţi şi:

Băsescu: Ministrul Apărării mi-a dat sarcină prin presă. Tinde să dovedească că nu înţelege nimic

Traian Băsescu a declarat, joi, înainte de plecarea la Consiliul European, că a văzut sarcina primită prin presă de la ministrul Apărării, Mircea Duşa, de a rezolva la Bruxelles problema bugetului Apărării. Băsescu i-a replicat ministrului că tinde să dovedească şi public că nu înţelege nimic şi i-a cerut mai multă documentaţie.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"