"WikiLeaks de România" - Hrebenciuc spune că nu s-a întâlnit cu Udrea pentru a evita suspendarea lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, al cărui nume apare în telegramele WikiLeaks aparţinând Ambasadei SUA,  a declarat că nu s-a întâlnit cu Elena Udrea în 2007, înainte de suspendarea şefului statului.

Într-o telegramă obţinută de WikiLeaks se arată că Viorel Hrebenciuc le-a spus oficialilor de la Ambasada SUA la Bucureşti, în aprilie 2007, că avea rezerve privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi că a încercat să o evite printr-o întâlnire cu Elena Udrea la un restaurant.

Hrebenciuc a precizat că informaţia că s-ar fi întâlnit cu Udrea, înaintea suspendării lui Traian Băsescu, în 2007, este falsă.

"Nu m-am întâlnit cu Udrea atunci, nu ştiu de unde a apărut informaţia asta, pentru că nu este adevărată. Nu m-am întâlnit cu Udrea, cu atât mai puţin la un restaurant", a precizat fostul lider al deputaţilor PSD, citat de Mediafax.

Hrebenciuc a relatat că întâlnirea din 2007 cu Mark Taplin a avut loc în biroul său din Camera Deputaţilor, având un caracter oficial.

"Întâlnirea cu Taplin a avut loc la mine în birou, la Parlament. A fost o întâlnire oficială, astfel de întâlniri cu liderii de grupuri erau normale. Nu m-am dus eu cine ştie unde să sparg uşile ca să le spun nu ştiu ce lucruri", a explicat el.

Viorel Hrebenciuc a mai precizat că rezervele pe care le-a exprimat în legătură cu suspendarea lui Traian Băsescu erau normale din punct de vedere politic.

Potrivit telegramei redactate de Mark Taplin, fost adjunct al ambasadorului, în cursul unei întâlniri avute la 17 aprilie 2007, Hrebenciuc a confirmat că, deşi tabăra anti-Băsescu are voturile necesare pentru suspendarea preşedintelui, încă există îndoieli în PSD dacă să continue sau nu cu procedura, în special din partea "Grupului de la Cluj" (din care fac parte Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş), care par să lucreze cu fostul ministru de Interne al PD Vasile Blaga pentru a bloca suspendarea, se arată într-o telegramă transmisă la Washington, obţinută de WikiLeaks şi publicată pe site-ul revistei Kamikaze.

Potrivit documentului diplomatic, Hrebenciuc a mai afirmat atunci că PNL era chiar mai hotărât decât PSD să-l înlăture pe Băsescu. El a spus că a aflat de la contacte din PNL că liberalii se temeau că PSD ar putea renunţa la suspendare.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere