Vrăjitoarele Vanessa şi Melissa, condamnate la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mincă Rada, cunoscută ca vrăjitoarea Melissa, şi Roxanei Lider, cunoscută ca vrăjitoarea Vanessa, au fost condamnate, marţi, de Tribunalul Ilfov, la câte trei ani de închisoare pentru şantajarea Oanei Zăvoranu. Instanţa a mai decis ca cele două vrăjitoare, condamnate la trei ani de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de şase ani, să îi plătească, în solidar, Oanei Zăvoranu, 10.000 de euro.

Decizia Tribunalului Ilfov nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Celelalte şapte persoane judecate în acelaşi dosar au fosta achitate de Tribunalul Ilfov. Este vorba despre Sava Craiff Buzea, zis Manix, Ion Constantin, zis Şonot sau Şoni, Ştefan Mincă, zis Rosovelt, Ştefan Ionuţ Voicu, zis Fane, Elena Ştefan, Sebastian Dobrescu, zis Sebi, şi Remus Mincă, zis Nat.

Procurorul învestit iniţial cu soluţionarea cazului vrăjitoarelor, Maximilian Bălăşescu, a fost arestat, în 1 februarie 2012, fiind acuzat că a cerut mită 300.000 de euro pentru a închide dosarul. Între timp, Bălăşescu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, în 17 iunie 2013.

După arestarea anchetatorului, cazul vrăjitoarelor a fost predat altor procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a Roxanei Lider, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi şantaj în formă continuată, Radei Mincă, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şantaj şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, a lui Sava Craiff Buzea, zis Manix, pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi a lui Ion Constantin, zis Şonot sau Şoni, pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi şantaj în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Ştefan Mincă, zis Rosovelt, Ştefan Ionuţ Voicu, zis Fane, Elena Ştefan, toţi pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi Remus Mincă, zis Nat, arestat în altă cauză, pentru instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Denunţătorului procurorului Max Bălăşescu, trimis şi el în judecată

Procurorii l-au trimis în judecată în această cauză şi pe Sebastian Dobrescu, zis Sebi, cel care l-a denunţat pe procurorul Maximilian Bălăşescu de la Parchetul Ilfov, demersul conducând la arestarea şi trimiterea în judecată a anchetatorului pentru fapte de corupţie. În procesul vrăjitoarelor, Dobrescu a fost judecat pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, inculpaţii, aflaţi în complicitate, îşi atrăgeau victimele printr-un plan minuţios elaborat, utilizând două metode de racolare a acestora. Astfel, Rada Mincă şi Roxana Lider îşi făceau publicitate în mass-media, unde se prezentau ca "vrăjitoare" sau "clarvăzătoare", arătându-şi disponibilitatea unor aşa-zise consultaţii în urma cărora erau contactate de către victime.

De asemenea, prin monitorizarea mass-media, Mincă şi Lider identificau persoane publice, cu mare potenţial financiar, care se găseau în diferite situaţii defavorabile (în general în conflict cu alte persoane publice) "şi le creau acestora falsa reprezentare că problemele au fost generate de practicile oculte iniţiate de ele", au arătat procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

Prin aceste metode, vrăjitoarele Vanessa şi Melissa luau legătura cu victimele, cărora le solicitau la început, pentru iniţierea ritualului, diverse bunuri sau obiecte precum articole personale de îmbrăcăminte, păpuşi, piroane, cuţite, iconiţe, miere de albine. Ulterior, pentru desfăşurarea ritualului care se prelungea în timp sub diferite pretexte, acestea cereau bijuterii sau autoturisme şi sume de bani din ce în ce mai mari.

Potrivit procurorilor, Oana Zăvoranu a fost determinată de către inculpaţi să încheie mai multe contracte de vânzare a unor bunuri mobile şi imobile sau contracte de împrumut cu garanţie imobiliară, la un preţ subevaluat în raport cu valoarea de piaţă a acestora, în realitate fiind vorba "cămătărie disimulată".

Totodată, în perioada februarie - septembrie 2011, Oana Zăvoranu a fost deposedată de o serie de bunuri mobile şi imobile şi mai multe sume de bani şi, ulterior, şantajată şi ameninţată de către inculpaţi, în condiţiile în care aceştia se cunoşteau între ei, iar unii erau în relaţii de rudenie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?