Vosganian: „Dacă preşedintele îmi cere suspendarea, eu demisionez cu un minut înainte. Eu cer să fim sobri, totul e halucinant“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a declarat că îşi va da demisia în cazul în care preşedintele Traian Băsescu îi va cere suspendarea în dosarul în care DIICOT îl acuza, împreună cu fostul ministru Adriean Videanu, de subminarea economiei naţionale.

„Dacă îmi cere suspendarea, eu demisionez, ba demisionez cu un minut înainte“, a spus el, într-o conferinţa de presă. 

Totuşi, el cere atât DIICOT şi preşedintelui Traian Băsescu să fie „mai sobri“, cât şi societăţii româneşti să fie mai serioasă în astfel de cazuri, deoarece este un precedent periculos. 

El spune că este membru CSAT, este reprezentant al României la Bruxelles şi are semnătura angajată pe probleme precum  Krivoi Rog, privatizări că Oltchim sau procedurile de la Cupru Min, Fortus sau industria aeronautică.  

Procurorul şef al DIICOT a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru în cadrul Ministerului Economiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei, se arată într-un comunicat de presă de luni al DIICOT.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani