Vlad Alexandrescu, Senator USR: Romania cere returnarea dosarului Roşia Montana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO ar fi trebuit să discute duminică solicitarea Guvernului Romaniei de suspendare a dosarului Roşia Montana, însă în ultimul moment, Romania şi-a schimbat poziţia, cerând returnarea dosarului, potrivit senatorului USR, Vlad Alexandrescu.

Dacă până sâmbătă, când au început discuţiile la UNESCO, România solicită suspendarea deciziei privind înscrierea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, până la finalizarea disputei legale cu Gold Corporation, acum ţară noastră a cerut returnarea dosarului de nominalizare, susţine, într-o postare pe Facebook, senatorul USR Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii în guvernul Cioloş.

Vlad Alexandrescu a anunţat pe Facebook că dosarul Roşia Montană a fost pus ultimul pe lista a cărei dezbatere a început încă de sâmbătă, după toate celelalte situri înscrise pentru a fi acceptate în Patrimoniului Mondial.

„Dacă până la începerea sesiunii Comitetului România solicita "amânarea" deciziei privind înscrierea, România are acum o solicitare diferită către membrii Comitetului: returnarea dosarului de nominalizare către statul gazdă pentru mai multe informaţii (decizie de "referral", în termenii Convenţiei UNESCO). 

Delegaţia permanentă a României la UNESCO justifică această solicitare prin aceea că la momentul de faţă se desfăşoară procedura arbitrală la Tribunalul ICSID al Băncii Mondiale.

Guvernul îşi dovedeşte încă o dată incapacitatea de a prezenta o poziţie clară, profesionistă şi argumentată privind nominalizarea Roşiei Montane. Această nominalizare, spre deosebire de bâlbâielile incompetente ale Guvernului, are în spate un dosar ştiinţific şi tehnic ireproşabil, apreciat de către experţii UNESCO prin primirea calificativului pentru Roşia Montană de valoarea universală excepţională, care trebuie înscrisă de urgenţă în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Este evident acum că pericolul cel mai grav la adresa Roşiei Montane este chiar acest Guvern, care ar trebui să o apere şi să lupte cu toate mijloacele pe care le are la îndemână pentru inscrierea ei”, a scris Vlad Alexandrescu.

Primele demersuri pentru înscrierea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO au fost demarate de fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu. Însă dosarul a fost trimis la UNESCO de alt ministru al Culturii din Guvernul Cioloş, Corina Şuteu, chiar în ultima sa zi de mandat, pe 4 ianuarie 2017, cu toate că Gabriel Resources solicitase încă din 2015 o procedură de arbitraj în conflictul cu România referitor la proiectul de la Roşia Montană, în „conformitate cu acordurile bilaterale de protejare a investiţiilor încheiate de statul român cu guvernele din Canada şi Marea Britanie“. De altfel, decizia lui Şuteu a fost pusă sub semnul întrebării şi de ministrul Justiţiei de atunci, Raluca Prună.

Ministerul Culturii a transmis, săptămâna trecută, că Guvernul României a solicitat amânarea analizării dosarului Roşia Montană depus la UNESCO, pentru a fi luat în patrimoniul acestei organizaţii, până la soluţionarea litigiului cu compania Gabriel Resources de la Curtea de Arbitraj de la ­Washington, în vederea protejării patrimoniului naţional şi a intereselor financiare ale statului român. Compania de peste Ocean cere despăgubiri de 4,37 miliarde dolari, acuzând România de încălcare a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor, prin blocarea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană. 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă