Viteza ucide doi oameni, în fiecare zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin doi oameni mor şi alţi cinci ajung la spital, în fiecare zi, în urma accidentelor de circulaţie, produse din cauza vitezei, pe străzile din România. Poliţiştii rutieri îi avertizează pe vitezomani că în acest week-end vor fi "cu ochii pe ei".

Inspectoratul General al Poliţiei Române continuă campania „Alege Viaţa”, astfel, începând de sâmbătă vor fi angrenate efective mărite de agenţi de circulaţie şi ordine publică. Se vor folosi toate radarele din dotare , care vor fi amplasate în cascadă, pe acele tronsoane de drum pe care, datorită configuraţiei, se poate depăşi, cu mult, limita de viteză legal admisă.

Potrivit rapoartelor poliţiei, viteza excesivă a autovehiculelor reprezintă, la nivel european, una dintre principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere. În primele şapte luni ale acestui an, numai în România, 335 de oameni au murit şi alţi 1.044 au fost grav răniţi, în cele 1.039 de accidente grave. Poliţiştii spun că numărul accidentelor, aproximativ cinci, în fiecare zi, produse din cauza vitezei, este în scădere, faţă de perioada similară a anului trecut.

În perioada 23-29 august toate poliţiile rutiere membre TISPOL desfăşoară acţiuni  pentru descurajarea conducătorilor auto care încalcă normele legale privind regimul legal de viteză.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate