Viktor Orban l-a lăudat pe Ilie Bolojan și a amintit de „gestul fantastic, neașteptat pentru români”, făcut de Ungaria

0
Publicat:

Premierul Viktor Orban l-a caracterizat pe premierul Ilie Bolojan ca fiind un „om serios, cu concepţii clare” şi cu experienţă, cu ajutorul căruia România, care trece printr-o situaţie dificilă, are şanse „bune” să-şi rezolve problemele. 

Viktor Orban și Ilie Bolojan, întâlnire la Palatul Vctoria FOTO: gov.ro

Viktor Orban a afimat că anul trecut Ungaria a făcut un „gest fantastic”, neașteptat pentru români, ajutând România să intre în Schengen în perioada în care Ungaria a deținut președinția Consiliului UE, stabilind astfel o relație bilaterală solidă.

„Pornim dintr-o poziţie bună, având în vedere că anul trecut diplomaţia ungară a realizat un gest fantastic, eliminând frontiera fizică dintre Ungaria şi România”, ceea ce este un succes comun, deoarece în timpul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, România a fost admisă în spaţiul Schengen, a punctat Viktor Orban, potrivit News.ro.

„Având în vedere antecedentele istorice şi relaţiile dintre cele două ţări, probabil că românii se aşteptau cel mai puţin ca noi să îi ajutăm în acest sens, dar s-a întâmplat exact contrariul, noi am fost cei care, în bună colaborare cu ei, am rezolvat cu succes această problemă”, a mai spus premierul Ungariei.

Viktor Orban, despre premierul Ilie Bolojan: Un om serios

Orban susţine că situaţia României este foarte dificilă şi trebuie să facă faţă unor provocări economice majore, care necesită o experienţă foarte serioasă. El l-a caracterizat pe premierul României ca fiind un om serios, cu concepţii clare.

„Am întâlnit un prim-ministru hotărât, cu experienţă, iar cu el România are şanse bune să-şi soluţioneze problemele”, spus Viktor Orbán într-un interviu acordat de la Băile Tuşnad postului public de radio al Ungariei, potrivit News.ro.

Viktor Orban susține astăzi, de la 10.30, tradiționalul discurs de la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad. Au fost luate măsuri sporite de securitate pentru a evita incidentele, după ce în ultimii ani intervențiile sale au stârnit controverse și tensiuni.

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit, miercuri, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, în contextul vizitei private pe care acesta o efectuează în România. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Cancelaria premierului, cei doi oficiali au discutat despre relațiile dintre România şi Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetățenilor din ambele țări, indiferent de etnie.

Premierul român a subliniat că România îşi doreşte o relaţie constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare reală şi rezultate clare.

Discuţiile au vizat în principal creşterea schimburilor comerciale (care au depăşit 13,3 miliarde de euro în 2024) şi dezvoltarea unor proiecte comune de infrastructură şi interconectare. Premierul Ilie Bolojan a prezentat şi direcţiile principale ale poziţiei României în UE, subliniind nevoia de unitate şi solidaritate în faţa provocărilor actuale.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026