VIDEO Traficanţi de migranţi, reţinuţi de procurorii DIICOT. Gruparea era sprijinită de lucrători de poliţie din Vama Nădlag

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au făcut 18 percheziţii în patru judeţe din România şi cinci percheziţii în Austria pentru destructurarea unei reţele de trafic de migranţi constituită de un cetăţean pakistanez şi sprijinită de lucrători de poliţie din Vama Nădlag. Din grupare fac parte cel puţin 15 cetăţeni români, anchetatorii adunând probe pentru mai multe transporturi de migranţi. Într-un singur transport au fost traficate 111 persoane.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  Timiş Istrate, Burfete Cristian,  Ştefanache Robert Iulian, Mihali Cristian,  Şerezan Vasile, Mihali Ilie Daniel, Grec Ştefan, Şteţco  Iulian Dumitru şi Grec Petrea,  pentru savarsirea infractiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Autorităţile române susţin că inculpaţii au constituit un grup infracţional, ce a operat pe teritoriul României începând cu martie 2017, grup condus de cetăţeanul pakistanez Ahmad Khan Saeed şi inculpatul Timiş Istrate, şi din care mai făceau parte cel puţin alte 15 persoane, cetăţeni români. Cercetările au arătat că membrii grupului au acţionat coordonat pentru transportul migranţilor pe ruta Bulgaria/Serbia/Cipru – România – Ungaria – Austria – Germania/Italia/Slovenia.

Procurorii susţin că cel puţin în perioada februarie - aprilie 2017 grupul infracţional organizat a îndrumat, transportat, transferat şi adăpostit mai multe persoane, cetăţeni străini, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.Astfel, în perioada 19-21.04.2017, membrii grupului infracţional organizat ar fi transportat şi adăpostit pe raza judeţelor Timiş şi Arad, un număr de cel puţin 111 persoane, cetăţeni străini (în marea lor majoritate, intraţi anterior ilegal pe teritoriul României, cu solicitări de azil), persoane ce au fost identificate ulterior în urma unui control al poliţiei de frontieră de la vama Nădlac.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, grupul infracţional organizat iniţiat şi constituit în scopul comiterii de infracţiuni de trafic de migranţi a fost „sprijinit de către  lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac şi care în baza unei înţelegeri anterioare cu liderii grupului infracţional organizat permit trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria a autovehiculelor/tir-urilor (în interiorul cărora se află persoane – cetăţeni străini – care doresc să ajungă ilegal în spaţiul Schengen). A mai rezulat că lucrători de poliţie din cadrul cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac au acceptat din partea liderilor grupului infracţional organizat promisiunea primirii unor sume de bani/primirea unor sume de bani, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu”. Procurorii susţin că există suspiciuni că membrii acestei reţele de traficanţi au oferit sume de bani angajaţilor de la IGPF- Nădlac pentru ca aceştia să nu le controleze mijloacele de transport în interiorul cărora se aflau migranţii.

Potrivit DIICOT, au fost comise 14 infracţiuni de trafic de migranţi şi respectiv 6 infracţiuni de complicitate la infracţiunea de trafic de migranţi. 

Pe teritoriul  Austriei  au fost efectuate  cinci percheziţii domiciliare, cetăţeanul pakistanez  Ahmad Khan Saeed fiind reţinut şi ulterior arestat.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
„Profesorul Apocalipsă”, consilierul lui Putin, amenință cu un al treilea război mondial: „Marea Britanie va fi distrusă cu arme nucleare”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Cei doi sabotori, acuzați că plănuiau incendierea sediului din București al celei mai mari companii de curierat ucrainene, rămân în arest preventiv
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”