Video VIDEO Tânără inconştientă, la un pas de a fi sfâşiată după ce a încercat să se fotografieze cu ursul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra a reuşit să scape doar pentru că animalul sălbatic nu a continuat atacul. Imagine: Captură video

O tânără a fost atacată de un urs după ce s-a apropiat foarte mult de animalul sălbatic în încercarea de a fi fotografiată împreună cu acesta. Filmarea cu tânăra, care a reuşit să scape, s-a viralizat pe aplicaţia Tik Tok.

Ursul s-a repezit la tânără, în timp ce în mai mulţi tineri stăteau pe jumătate ieşiţi din maşini şi se distrau filmând scena.

Tânăra încerca să obţină astfel un instantaneu cu animalul sălbatic, care se afla pe marginea unei şosele. În filmare se poate observa cum un fotograf încearcă să imortalizeze scena cu un aparat prevăzut cu un obiectiv profesionist. 

Întreaga scenă este filmată cu telefonul mobil din altă maşină, de către alţi tineri care o critică pe fată pentru gestul ei, dar nu fac nimic pentru a o opri.

În momentul în care tânăra ajunge la aproximativ doi metri de animalul sălbatic, acesta o atacă, dar fata se eschivează şi reuşeşte să scape.

Imaginile apar la o zi după ce un pui de urs a fost împuşcat la Predeal. Animalul trăia de doi ani în zonă, nu atacase pe nimeni şi de altfel, era şi şchiop de un picior. Puiul de urs a fost împuşcat în văzul a zeci de turişti, cu acordul Ministerului Mediului, pe motiv că „se obişnuise cu oamenii şi nu mai putea fi relocat”.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele