VIDEO Scandalurile din viaţa lui Michael Jackson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele pop a devenit faimos la o vârstă fragedă, iar în 1997 a fost numit „cea mai cunoscută persoană din lume“. Toate scandalurile din jurul acestuia nu au făcut decât să-l menţină în topul celor mai controversaţi oameni de pe planetă şi să-i asigure un loc în istorie.

Mai citeşte şi:

Mii de fani şocaţi au cântat „We Are the World“
Moartea domnului Michael
1992, 1996: concertele care ne-au pus pe harta lumii
Bucureşti: Alice, cea care i-a dat un cadou lui Michael în '92, spune că a avut o premoniţie! (FOTOGALERIE)
Regii mor singuri şi tineri
Omul pentru care s-a inventat cuvântul „megastar“
A fost un copil mare
Tristeţe în România
Adio, Michael Jackson!
Laurenţiu Duţă: „Michael Jackson va trăi prin muzica sa“
Averea Regelui pop, motiv de conflict
Scandalurile din viaţa lui Michael Jackson
Ciudăţeniile i-au atras porecla „Wacko Jacko“


Dacă nu şi-a câştigat celebritatea pe întreg mapamondul datorită muzicii sale sau a dansului său provocator şi inovativ, personajul Michael Jackson a ajuns pe buzeletuturor când a fost judecat pentru pedofilie.

În 1993, megastarul deja bine instalat pe scena muzicii internaţionale şi cu câteva recorduri pentru vânzările de albume a fost acuzat de molestare de către băieţelul de 13 ani, Jordan Chandler, şi de către tatăl acestuia, Evan Chandler.

Băiatul a povestit poliţiei cum el şi Regele pop s-au angajat  împreună în jocuri sexuale, oferind poliţiştilor detalii despre organele genitale ale artistului.

Scandalul a căpătat o amploare extraordinară când La Toya Jackson, sora artistului, l-a acuzat pe acesta că ar fi pedofil, declaraţie retrasă ulterior. Megastarul a permis o percheziţie de 25 de minute la ferma sa din Neverland, pentru a dovedi că nu există adevăr în declaraţia şi în descrierile pe care le-a făcut copilul.

Prima acuzaţie de pedofilie

Poliţia a concluzionat că există similitudini puternice între declaraţia lui Jordan şi situaţia din casa artistului, dar nu au găsit probe solide.

Michael Jackson a făcut o declaraţie „emoţionantă“ în care îşi susţinea „inocenţa“ în acest caz. Regele pop a început să ia antidepresive precum Xanax, Valium şi Ativan, pentru a face faţă stresului la care era supus în timpul cercetărilor.

Avocaţii săi au încercat să ajungă la o înţelegere cu partea vătămată, dar au existat dispute în hotărârea sumei finale. La data de 1 ianuarie 1994, prin hotărârea unui proces civil, Michael Jackson a plătit familiei Chandler suma de 22 de milioane de dolari, iar procesul a fost închis fără ca megastarul să fie acuzat de ceva.

Documentarul despre viaţa sa, probă la proces

Martin Bashir, reporter pentru Granada TV, a realizat în 2002 un documentar despre viaţa lui Michael Jackson la ferma Neverland. Pelicula, care a fost difuzată în 2003, îl înfăţişa pe regele pop dormind în acelaşi pat cu Gavin Arizo, un băieţel de 13 ani, diagnosticat cu cancer.

Imediat după difuzarea documentarului, Jackson a fost arestat şi acuzat de „acte lascive“ împotriva băiatului. Litigiul, care a început în 2005, a durat 14 săptămâni, dar, de această dată, Jackson nu a mai putut fi atât de covingător ca la primul proces. Presa americană scria, la acea vreme, despre un bărbat drogat cu morfină şi Demerol şi cu o figură patetică, care încerca să-şi demonstreze, din nou, „inocenţa“.

De data aceasta, la ferma Neverland au fost descoperite casete cu filmări pornografice, folosite pentru „ademenirea“ băieţilor şi multe sticle cu alcool, numite de Jackson „sucul lui Iisus“, pe care acesta le-ar fi oferit micuţilor.

„Los Angeles Times“ descria atmosfera din sala de judecată a procesului împotriva lui Jackson ca fiind „intersecţia dintre ciudat şi cel mai ciudat“. Datorită unei echipe de avocaţi specialişti, Jackson a fost achitat la 14 iunie 2005. De atunci, nu s-a mai întors la ferma din Neverland şi nu a putut scăpa de suspiciuni.