VIDEO Români scandalagii la bordul unui avion care venea din Londra: unul dintre ei a scuipat şi a înjurat. Aeronava a aterizat de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cursă a companiei Wizz Air pe ruta Londra-Bucureşti a fost nevoită să aterizeze de urgenţă în Frankfurt joi noapte din cauza unor pasageri români care s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor. Unuia dintre ei i s-a făcut rău, în timp ce celălalt, incoerent şi violent, a ameninţat echipajul şi pe ceilalţi pasageri.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 2 dimineaţa. Unul dintre pasageri, care se exprima incoerent şi ameninţa pe toată lumea, a fost descris ca fiind violent de către martori, în timp ce celuilalt, care îl însoţea, i s-a făcut rău. Acesta a fost şi motivul invocat de echipaj pentru aterizarea de urgenţă.

Cursa trebuia să ajungă la Bucureşti la ora 4 dimineaţa. Pasagerii au primit însă cazare în Frankurt şi li s-a oferit un zbor abia a doua zi la ora 13.

Un martor a postat un video cu scene din timpul incidentului.

Nu se ştie cum au ajuns pasagerii în acea stare, mai ales că trecuseră de controlul de securitate de pe aeroportul Gatwick, de unde decolase avionul. 

    

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Mobilizare impresionantă. Cehii au strâns în 48 de ore suma necesară pentru achiziția unei rachete Flamingo pentru armata ucraineană
Brutar celebru: Pâinea ținută în frigider se învechește de trei ori mai repede. Cum recomandă să o depozităm