VIDEO Români cu care ne mândrim în lume: Liviu Taloş, eroul din Detroit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul a intrat într-o casă aflată în flăcări pentru a salva fetiţa de 8 ani a vecinilor lui. Românul Liviu Taloş este stabilit în Detroit, are cinci copii şi lucrează ca tinichigiu auto. Liviu are şi cetăţenie americană din 1995.

Liviu Taloş (46 de ani) nu a ezitat să intre, joi, în foc pentru a salva viaţa fetiţei unui vecin. "La ora 4.00 dimineaţa am auzit strigăte şi am sărit imediat din pat. Afară am văzut casa vecinului de peste drum în flăcări.

Mai citiţi şi:

Pompierii-eroi s-au întors de la inundaţii: „Am văzut zeci de bătrâni lăsaţi fără nimic“

Disperaţi, părinţii mi-au spus că în casă a rămas fetiţa lor cea mare. Am pus pe mine o pătură udă, m-am căţărat pe un tomberon şi m-am urcat pe garaj, pentru a ajunge la fereastra dormitorului în care se afla copilul. Am spart geamul, dar un fum puternic aproape m-a sufocat", a declarat Liviu Taloş.

Bărbatul a fost nevoit să se retragă, dar după ce a luat o mască pentru vopsit, care avea un filtru de aer, a reuşit să intre în casa care ardea ca o torţă. Nu putea să vadă nimic, dar s-a târât pe jos până a găsit copilul. "Am prins fata mai întâi de picior, apoi am luat-o în braţe şi am scos-o afară pe geam", spune cu modestie Liviu Taloş. Un alt vecin i-a acordat fetei primul ajutor până la sosirea Salvării. Fetiţa, Tahanne Shohatee, este în comă la Spitalul de pediatrie din Michigan.

O soră a sa a avut şi ea nevoie de îngrijiri medicale, după ce a inhalat fum. Cartierul unde s-a produs incendiul este unul liniştit, pe aceeaşi stradă locuind mai multe familii de români.

O viaţă ca un roman

Povestea lui Liviu Taloş a început în România. Bărbatul, de loc din satul Stârciu, judeţul Sălaj, provine dintr-o familie cu 12 copii. În 1981, Liviu Taloş a încercat să fugă din ţară, pentru a ajunge în America. După ce a trecut Dunărea înot, a fost prins de grănicerii iugoslavi şi încarcerat 21 de zile în oraşul Sombor.

Returnat autorităţilor române, Taloş a fost hărţuit şi supravegheat permanent de Securitate. În 1989, Liviu Taloş şi soţia sa au primit viză pentru SUA, reuşind să ajungă în ţara tuturor posibilităţilor în ianuarie 1990. La început s-au descurcat foarte greu. "Ne-am stabilit, mai întâi, în Arizona. A fost foarte greu, pentru că nu cunoşteam limba engleză. Am lucrat într-o legătorie de cărţi, unde câştigam patru dolari pe oră. După ce am câştigat 3.000 de dolari, ne-am mutat în Detroit, statul Michigan. Aici am lucrat la o fabrică de haine de blană, apoi în construcţii", povesteşte Liviu Taloş. Acum, românul are o mică afacere cu reparaţii de maşini şi se descurcă foarte bine. Bărbatul este mândru de familia sa.

Are cinci copii, care, deşi s-au născut peste Ocean, vorbesc cu toţii româneşte. În 1995, Taloş a devenit cetăţean american, reuşind să-şi aducă în SUA şi părinţii. Liviu Taloş spune că, după ce a plecat din România, a revenit doar o singură dată în ţară, în 1998. Cu toate acestea, el ţine permanent legătura cu fraţii săi, opt rămaşi acasă, iar doi imigraţi în Canada.

Români salvatori în America

În ultimii ani, mai mulţi români stabiliţi în Statele Unite au intervenit miraculos pentru salvarea de vieţi omeneşti.
- Aprilie 2007 - Profesorul Liviu Librescu a murit în urma unui atac armat la Universitatea Virginia Tech, unde preda inginerie şi mecanică. Librescu a blocat uşa atacatorului, iar studenţii lui au reuşit să se salveze, unii ascunzându-se, alţii sărind pur şi simplu pe fereastră. Profesorul, în vârstă de 77 de ani, a fost împuşcat.
- August 2009 - Dan Florin Petreanu (27 de ani) era pe o autostradă din Kansas în timp ce o maşină cădea într-un canal cu apă. Românul a intervenit rapid şi a salvat astfel de la înec o familie întreagă, printre care se afla şi un copil de 4 luni.
- Octombrie 2009 - Horia Creţan (33 de ani) a devenit erou în New York după ce a salvat dintr-un incendiu un băieţel de 4 ani. Creţan a intervenit după ce un pompier a scos pe fereastră copilul. Românul l-a transportat pe micuţ pe o scară, până la echipele de intervenţie.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată