VIDEO Protest în faţa Universităţii Al.I.  Cuza faţă de Tudorel Toader în plină conferinţă cu preşedintele Curţii de Justiţie a UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader la Iaşi

Mai mulţi protestatari s-au strâns vineri dimineaţa în faţa Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, purtând pancarte împotriva fostului ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, actual rector al universităţii din Iaşi.

Mai mulţi activişti au intrat în aula unde are loc conferinţa la care participă Tudorel Toader şi preşedintele Curţii de Justiţie a UE şi i-au cerut demisia rectorului universităţii. Activiştii au reuşit să scape de barajul făcut de paznici şi au intrat cu bannere prin care cereau demisia lui Tudorel Toader, vizibil enervat în acele momente. Preşedintele CJUE le-a spus participanţilor la conferinţă că protestul este un act democratic. ”Nu e nici o problemă, staţi liniştiţi, iată, aceasta este o expresie sănătoasă a pluralismului democratic, e absolut tot ce trebuie să avem în orice stat democratic”, a declarat Koen Lenaerts în timpul discursului său, potrivit Ziarul de Iaşi.

Cele aproximativ 20 de persoane, membre sau simpatizante ale mişcării civice Reset, adunate în faţa Universităţii Al. I. Cuza au protestat paşnic, fără scandări.

„Cei din UE trebuie sa afle că Tudorel Toader a fost complicele unor penali şi că nu a plecat decât atunci când a fost dat afară. Tudorel Toader nu se poate preface că doi ani din cariera lui nu există şi că în acest timp nu a făcut decât să fie în slujba unei coaliţii toxice pentru democraţia din România. Faptul că nu a fost până în totalitate servantul umil şi nu a mers până la capăt cu demolarea justiţiei nu-l absolvă de răul pe care l-a făcut sistemului judiciar şi nu-l face nici disident şi nici erou, cum va încerca din nou să pozeze”, au motivat organizatorii protestul.

„Don’t trust Tudorel Toader” sau „Tudorel Toad.er, the Destroyer of Romanian Justice” s-a putut citi pe pancartele afişate de protestatari.

„Având în vedere ceea ce a făcut în ultima vreme Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei, ex-ministru al Justiţiei, am decis să facem un mic protest. Îi rugăm şi pe profesorii universitari să ni se alăture ca să-l putem demite pe Tudorel Toader din funcţia de rector al Universităţii Cuza”, a spus unul dintre protestatari, potrivit Mediafax.

„Îl aşteptăm pe preşedintele şi comisia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene: Ei au fost inivitaţi atunci când fostul ministru Tudorel Toader era încă în funcţie. I-a invitat, presupun, să vorbească despre, cine ştie, nedreptatea justiţiei care a fost aplicată în România”, a declarat un alt protestatar.

„E un protest faţă de Tudorel Toader, care a fost unul dintre complicii principali ai lui Dragnea, pentru că Dragnea a plecat la puşcărie, dar el nu a făcut singur ce a făcut în sistemul, în principal, judiciar din România, ci a avut diferite unelte, noi ştim pe Florin Iordache, pe Nicolicea şi pe Tudorel Toader”, a precizat unul dintre participanţii la protest.

Şi Liga Studenţilor Iaşi i-a solicitat, joi, lui Tudorel Toader să îşi depună „urgent” demisia din funcţia de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi a anunţat că „se pregătesc acţiuni de boicotare a admiterii la universitate”.

Începând cu data de 25 aprilie, Tudorel Toader a revenit în poziţia de rector al Universităţii „Cuza”, după ce se autosuspendase din funcţie pentru a deveni ministru al Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie