Video VIDEO Proclamaţia Colectiv. Ce vor oamenii din stradă: „Au creat monştri în ultimii 25 de ani şi vor soluţii într-o zi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A treia zi de proteste în Piaţa Universităţii FOTO Iulia Roşu

Preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii societăţii civile şi ai străzii, pentru consultări, începând cu ora 13.30. „Adevărul“ vă oferă un tablou al revendicărilor din stradă, după a treia zi de proteste faţă de clasa politică. Mulţi dintre oamenii care au ieşit, aseară, în Piaţa Universităţii au spus că îşi caută un lider, dar este imposibil să găsească unul de pe o zi pe alta.

„Administraţia Prezidenţială este în curs de a finaliza procedura de selecţie a participanţilor la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, pe baza propunerilor primite în cursul zilei de joi, 5 noiembrie a.c. Pe adresa consultari@presidency.ro, au sosit, până la termenul anunţat, un număr de 5.520 de mesaje, în care sunt propuse una sau mai multe persoane cu grad ridicat de reprezentativitate din partea manifestaţilor, precum şi din partea ONG-urilor“, se arată într-un comunicat al Admnistraţiei Prezidenţiale.

După trei zile de proteste în care zeci de mii de români au ieşit în stradă, oamenii au în continuare revendicări. După prima noapte de proteste, Victor Ponta şi-a depus mandatul de premier şi al Guvernului. Demisia sa a fost urmată de cea a lui Cristian Popescu Piedone, din poziţia de primar al sectorului 4. Dar strada îşi caută, în continuare, un lider. Aseară, aproximativ zece mii de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii. Au venit oameni care au spus că schimbarea stă în mentalitatea individuală: „Trebuie să ne schimbăm pe noi pentru a-i schimba pe ei“, spune unul dintre protestatari. Totodată,unii dintre oamenii cu care au discutat reporterii „Adevărul“ s-au arătat sceptici cu privire la consultările de astăzi dintre Klaus Iohannis şi reprezentanţii străzii: „Nu putem face propuneri de pe o zi pe alta“, a spus o protestatară. 

Vocea străzii

Protestatarii din Piaţa Universităţii nu vor anticipate. Strada nu este de acord cu propunerea PNL-ului şi spune că o astfel de mişcare i-ar ajuta doar pe politicieni. Revendicările sunt altele, de ordin politic sau, din contră, care fac apel la conştiinţa naţională şi la bun-simţ. Ce spun protestatarii care au fost prezenţi aseară, în stradă: 

„Vrem lustraţie, vrem să dispară toate figurile care au guvernat în ultimii 25 de ani şi care au arătat că nu pot face nimic altceva decât un sistem corupt.“ 
„Respectarea Punctului 8 de la Timişoara.“ 
„Vrem oameni integri în politică.“

Depolitizarea administraţiei publice

Ionuţ Sălcianu, student la Filosofie:

„Domnul Iohannis aşteaptă reprezentanţi din partea mulţimii, după cum şltim, reprezentanţii ar trebui să fie cei pe care i-am forţat să plece în ultima vreme. Acum suntem aici pentru a critica fiecare opţiunie până când unele noi, decente se ivesc astfel încât să ne ajungem la următoarele alegeri când ne vom putea exprima toţi, în cabinele de vot“.

El a adăugat că: „O revendicare ar fi depolitizarea administraţiei publice şi o întărire a normelor de siguranţă publică apropo de incendiul care a provocat toată această mişcare. Momentan sunt deschise încă, în Centrul Istoric, localuri care nu sunt supuse normelor de siguranţă şi asta ar fi un lucru pentru care să se mobilizeze, măcar deocamdată, astfel încât să nu se repete dezastrul din Colectiv“

Proclamaţia Colectiv. Ce vor oamenii din stradă: „Întărirea normelor de siguranţă publică”

Să luăm atitudine în faţa lui „Merge şi aşa”

Sorin Dumbravă, corporatist:

„Am venit să susţin cauza României. Nu e nimic politic în asta. Ar trebui ca lucrurile care s-au întâmplat să ducă undeva, să devenim mai conştienţi de ce este în jurul nostru, să lucrăm mai unitar, să nu mai lăsăm totul la latitudinea lor, să luăm şi noi atitudine, să nu mai spunem: „Merge şi aşa“, să schimbăm mentalitatea cumva. Momentan nu avem un lider politic care să poată face chestia asta. Noi suntem învechiţi, asta vine de la sistemul şcolar, de la cel medical. Tot ce s-a întâmplat în ultimii 50 de ani este reflexia noastră de acum“

Proclamaţia Colectiv. Ce vor oamenii din stradă: „Nu avem un lider politic pentru schimbare”

Liderii nu sunt aici, în Piaţă“

Alexandru Neacşu, inginer:

„Am venit la protest ca toată lumea, mânaţi de ce s-a întâmplat la Colectiv. Nu am venit să schimbăm niciun Parlament, după cum se vede pe pancarta noastră, noi vrem altceva. Schimbarea pleacă de la noi. Dacă noi reuşim să ne schimbăm sau reuşim să-i schimbăm pe cei din jurul nostru, aşa cum scrie aici, probabil că ei, la rândul lor, vor schimba pe cei din jurul lor şi tot aşa, până când vom obţine acei lideri pe care-i cere mulţimea. Din păcate eu nu cred că aici, în Piaţă, sunt acei lideri şi nici nu cred că acei lideri vor ieşi mâine, pentru că, liderii nu se formează aşa... trebuie timp“.

Proclamaţia Colectiv. Ce vor oamenii din stradă: „Nu am venit să schimbăm niciun Parlament. Schimbarea vine de la noi”

„Nu putem trimite propuneri de pe o zi pe alta“

Elle Gabriev, artist plastic:

„Nu vreau anticipate, nu avem nici pe cine să trimitem, momentan, cum a cerut Iohannis.. propuneri de azi pe mâine. Aşteptăm să se facă un partid de tehnocraţi şi la anul să se voteze democrat. Şi până atunci să sperăm că ne vom mobiliza şi vom avea şi reprezentanţi nu neapărat de un nou partid, dar pe cineva care să înlocuiască, cancerul“

Proclamaţia Colectiv. Ce vor oamenii din stradă: Să scăpăm de acest „cancer” 

„Au creat în 25 de ani monştri, şi vor ca în câteva zile să le dăm reprezentanţi şi soluţii”

Proclamaţia Colectiv. Ce vor oamenii din stradă: „Au creat în 25 de ani monştri”

„Face mari greşeli“

„Dacă nu alege pe cineva capabil, să îşi ia la revedere pentru că nici el nu este sfânt. Să aibă mare grijă pentru că şi el face mari greşeli şi nu e tocmai cel mai bun preşedinte“

Proclamaţia Colectiv. Ce vor oamenii din Piaţa Universităţii de la preşedintele Klaus Iohannis?

„Ne destrămăm uşor-uşor“

„Să te ţii de cuvânt. Noi tineretul te-am votat şi tot noi ne punem încrederea în tine să ne scapi de hoţii din ţară. Tineretul a început să vorbească şi n-o să ne fie frică să vorbim niciodată. România e a nostră, să nu uitaţi niciodată asta“

Proclamaţia Colectiv: „România e a noastră, să nu uitaţi niciodată asta!“

„Ar trebui să fie ţara lucrului bine făcut, aşa cum spuneaţi. Să nu mai fie nevoie ca majoritatea oamenilor să plece din ţară pentru a trăi cel puţin decent. Majoritatea prietenilor mei au plecat şi astfel ne destrămăm uşor-uşor“

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”