VIDEO Intelectualii lui Băsescu se revoltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Pleşu, într-un editorial publicat astăzi în ziarul Adevarul, îi face un "ultim reproş" preşedintelui: "A reuşit să pună într-o situaţie imposibilă câţiva oameni care îi sunt sincer fideli. A reuşit să-i determine să-şi sacrifice libertatea interioară, pentru a nu ridica piatra. Nu meritau. În schimb, alţii au optat pentru sinceritate şi îi felicit cald"

Personaje ca Theodor Paleologu, Cezar Preda, Mircea Cărtărescu şi chiar Andreea Pora au început să îl taxeze pe Preşedinte în mod public pentru acţiunile din ultima vreme, asta după ce, multă vreme, aceştia au fost susţinători ai lui Traian Băsescu.

Theodor Paleologu, vicepreşedinte PDL, în 2009:

Ministrul Culturii susţinea, în februarie 2009, că democrat-liberalii îşi datorează succesul, în mare măsură, unei singure persoane, care nu este structural de dreapta, dar care a devenit "paradoxal, eroul dreptei": preşedintele Traian Băsescu.

"Succesul nostru este datorat în mare măsură unei persoane, lui Traian Băsescu. Este o pleaşcă ce nu se mai întoarce aşa uşor. Suntem aici graţie unui om politic, de aceea trebuie să definitivăm procesul de creare a unei identităţi proprii", afirma, la acel moment, fostul ministru al Culturii. În cazul lui Băsescu, se poate vorbi de un fel de bonapartism sau gaullism "a la roumain", dar şi că se pune o întrebare esenţială: "Când n-o mai fi el, ce ne facem?", mai spunea Paleologu.

Liderul PNL Crin Antonescu l-a acuzat atunci pe Paleologu de servilism faţă de Traian Băsescu.

Paleologu în 2011:

Întrebat dacă doreşte să comenteze declaraţia şefului statului potrivit căreia abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare, Paleologu a răspuns: "Da. Trăiască Regele!"

Traian Băsescu l-a atacat pe Regele Mihai, după ce a spus la un post de televiziune că decizia regelui de a abdica a fost "un act de trădare".

Cristian Preda, europarlamentar PDL, în aprilie:

Europarlamentarul PDL Cristian Preda declara, într-un interviu acordat mediafax.ro în aprilie, că este de părere că Traian Băsescu trebuie să rămână preşedinte până în 2014.

"Traian Băsescu are o mare experienţă politică. Eu cred că trebuie să rămână preşedinte până în 2014", afirma Cristian Preda.

Preda în iunie 2011:

Recent, europarlamentarul PDL îl contrazice pe Traian Băsescu în privința afirmațiilor despre Regele Mihai cu un citat dintr-un politolog român pe care preşedintele român l-a omagiat într-un discurs la Londra la prestigioasa universitate "London School of Economics".

Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat de evz.ro în 2009:

"Sentimentul meu că Traian Băsescu ar trebui să se retragă din cursa prezidenţială, cum am spus-o înainte ca el să îşi exprime ezitările, devine tot mai limpede pe zi ce trece. (...)

Pentru mine personal, faptul că l-am susţinut pe Traian Băsescu, că am crezut în el, că în ciuda defectelor lui omeneşti nu l-am lăsat baltă, deşi am scris mereu critic când am crezut că e cazul, s-a transformat într-o usturătoare înfrângere. Am devenit, alături de Liiceanu, Vladimir Tismăneanu sau Patapievici, un pupincurist al lui Băsescu, pe când Geoană, Voiculescu, Vadim, Tăriceanu, Nistorescu, Patriciu, Roşca Stănescu şi legiuni întregi de alţi patrioţi din politică şi din cultură sunt campioni ai democraţiei."

Andreea Pora, jurnalist:

Andreea Pora a vorbit, în martie, în exclusivitate pentru adevarul.ro, despre dragostea faţă de Traian Băsescu şi calităţile preşedintelui. Urmăriţi clipul aici:

Jurnalista l-a atacat, recent, într-un editorial în Revista Grupului pentru Dialog Social, pe Traian Băsescu - "Un cap în gura Maiestăţii Sale Regele Mihai" este titlul pe care Andreea Pora l-a dat materialului său, argumentând că a folosit "un limbaj apropiat de cel prezidenţial".

Andreea Pora afirmă că prin aceste declaraţii Traian Băsescu "a comis o mitocănie impardonabilă, unul dintre cele mai josnice şi gratuite atacuri politice din cariera sa", potrivit revista22.ro.

Ce atitudine ar trebui să adopte “intelectualii lui Băsescu”? Tăcerea este şi ea un răspuns?

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online