VIDEO Grigore Cartianu: Ministrul Transporturilor va pasa răspunderea în  privatizarea CFR Marfă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi este ultima zi în care Gruia Stoica trebuie să plătească 172 de milioane de euro pentru a deveni proprietarul CFR Marfă. După ultimele declaraţii ale patronului GFR şi ale oficialilor de la Transporturi, privatizarea se îndreaptă către un eşec, crede jurnalistul Grigore Cartianu.De asemenea, el spune că ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, va atribui eşecul privatizării secretarului de stat din minister, Cristian Ghibu.

Grigore Cartianu şi Liviu Iolu au trecut în revistă motivele pentru care toate marile privatizări din România din ultimii ani au sucombat înainte de a se realiza.

Potrivit jurnalistului Grigore Cartianu, poziţia abordată de preşedintele Traian Băsescu în problema privatizării CFR Marfă este una corectă.

Cartianu, despre cum deraiază privatizarea CFR Marfă

„Tendinţa e următoarea : vinovat pentru ratarea privatizării este Traian Băsescu. El e chiar obligat să ofere informaţii. Poate că el a avut şi nişte informaţii de la serviciile secrete. Ideea e că nu poate sta cu mâinile încrucişate, nici preşedintele şi alţi responsabili în stat, nici parlamentarii din comisiile de specialitate. Or, ce a spus Traian Băsescu acum ceva timp ? Că sunt semnale potrivit cărora e ceva în neregulă cu privatizarea. Ce e rău în asta ? Singura ameninţare permisă este cea cu legea, nu e un şantaj, nici altceva. Tot el spune, prin purtătorul de cuvânt, că dacă au încălcat legea trebuie să se teamă. Dacă nu, nu au de ce se teme“, a explicat Cartianu, la Adevărul Live.

În schimb, jurnalistul critică abordarea lui Victor Ponta, pe care o consideră periculoasă.

„Declaraţia lui Victor Ponta face parte din seria declaraţiilor iresponsabile. Pentru el, guvernarea este o joacă de-a fetiţa cu chibrituri. Stă în preajma unor canistre cu benzină şi aprinde chibrituri. Oricând poate sări în aer. Nu te poţi juca în privinţa asta“, a avertizat Cartianu.

 În opinia sa, privatizarea CFR Marfă a intrat în atenţia autorităţilor de peste hotare, care ar fi putut face presiuni asupra politicienilor români pentru ca procesul să fie dus până la capăt în condiţii propice.

„Am o bănuială că în spatele impotenţei de a duce la capăt privatizare se află şi nişte avertismente dure, externe, legate de faptul că privatizarea făcută hoţeşte de către Guvern trebuie reluată cu concurenţi adevăraţi“, a mai spus Grigore Cartianu.

În ce îl priveşte pe Remus Vulpescu, Grigore Cartianu a comentat şansele acestuia  de a deveni ministru.

„Oamenii care fac să eşueze privatizările trebuie promovaţi, nu? Remus Vulpescu făcea în direct un show cinic cu Oltchim, omul acesta a fost pedepsit atunci de Guvernul Ponta, dar în aşa fel încât tot acolo s-a regăsit mare mahăr prin minister, cu şanse să devină ministru. E o comedie tristă ce se întâmplă“, a declarat el.

În ce priveşte asumarea răspunderii în privatizarea CFR Marfă, Cartianu subliniază că ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu,  ar atribui eşecul lui Cristian Ghibu, secretar de stat în ministerul pe care aceasta îl conduce.

„Acum, am văzut-o pe Ramona Mănescu că a găsit vinovatul dacă nu se privatizează CFR Marfă: Cristian Ghibu. Că Ponta şi-a asumat şi a spus că e bună privatizarea asta, nu contează. E o chestie necinstită pentru un om care are putere în statul român. Când eşti acolo îţi asumi. Ăla nu a picat din lună şef acolo, voi l-aţi pus, aţi ieşit public să susţineţi acest mod de privatizare“, a arătat Cartianu.

În ultimele zile, pe fondul unui eşec iminent al privatizării CFR Marfă, cei mai importanţi oameni în stat s-au acuzat reciproc pentru o ”deraiere” a privatizării celei mai mari companii de transport feroviar din România. 

„După ce preşedintele a dat ordin să fie toţi luaţi de DNA, funcţionarii, pe bună dreptate sunt foarte temători”, a declarat Ponta sâmbătă. 

„Niciun funcţionar al statului român, niciun membru al Guvernului şi nici chiar prim-ministrul Guvernului României nu trebuie să se teamă de justiţie dacă ştiu că au respectat legea. Dacă, însă, vreun funcţionar, vreun membru al Guvernului sau chiar domnul prim-ministru însuşi a încălcat legea, atunci au toate motivele să fie temători.“, a replicat Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta