VIDEO „Grădinarii“ Daniel, Alexandru şi Octavian cultivau canabis în Dâmboviţa. Sute de kilograme au fost confiscate de poliţişti şi procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul zilei de joi, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  i-au reţinut pentru o perioadă de 24 de ore pe Daniel Mustocea, Alexandru Lazăr şi  Octavian Mustocea,  pentru săvârşirea infracţiunilor  de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată şi deţinere fără drept de droguri de risc. Concret, cei trei administrau o fermă de canabis în judeţul Dâmboviţa.

Totul s-a întâmplat în cadrul operaţiunii denumită "Grădinarul" după ce procurorii  DIICOT – Structura Centrală împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat 9 percheziţii domiciliare simultane, pe raza judeţului Dâmboviţa, pentru destructurarea celei mai importante grupări infracţionale specializate în producerea şi vânzarea de canabis, pe raza Capitalei.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite 3 culturi indoor de canabis, în diverse stadii de maturitate, în greutate totală de aproximativ 278 de kilograme, sisteme complete de întreţinere a culturii indoor de canabis, aproximativ 4  kilograme de canabis (inflorescenţă, masa vegetala vrac), sisteme complete de preparare şi ambalare a produselor cannabice (vidare, presare, uscare), 7.800 de lei susceptibili a proveni din traficul de droguri, 7 telefoane mobile, cartele sim şi un cântar electronic de mare precizie, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Investiţie de sute de mii de euro

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a ajuns la concluzia că membrii reţelei, formată din 7 persoane,  au investit sume foarte mari mari de bani, de ordinul sutelor de mii de euro, cumpărând imobile şi terenuri, în mediul rural,  pe raza judeţului Dâmboviţa. Acolo au înfiinţat culturi indoor de cannabis, dotate cu cele mai performate sisteme de întreţinere şi stimulare a creşterii şi producţiei. Trebuie precizat că sistemele de intreţinere a plantelor erau automatizate fiind necesară numai supravegherea lor. Inculpaţii au cumpărat imobile în apropierea culturilor, separat de acestea, unde locuiau efectiv ducând o viaţă aparent normală.

De îngrijirea acestor culturi se ocupau personal membrii reţelei, prin rotaţie, după un grafic bine stabilit, orice deplasare la locaţii fiind atent supravegheată şi verificată. 

Conform datelor aflate în posisia procurorilor, ferman a funcţionat timp de trei ani. In acest timp pe piaţa bucureşteană au fost aruncate două tone de cannabis.

Minereau criptomonede şi furau curent electric

Pentru a-şi spori veniturile, cei şapte amenajat şi o hală cu instalaţii complexe prin care se produc criptomonede (RIG- uri de minat).

Având în vedere că toate aceste activităţi presupuneau un consum crescut de energie electrică, membrii reţelei au folosit instalaţii complexe ilegale prin care s-au branşat improvizat la reţeaua de joasă tensiune, sustrăgând energie.

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Faţă de inculpaţii Ovidiu Ostafi, Ioniţă Andreescu, Johann Kelp şi Viorel Mustocea, procurorii DIICOT– Structura Centrală   au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.

Producători de cannabis din Dâmboviţa

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile