VIDEO Discursul lui Tusk, comparat cu cel al premierului britanic din filmul „Pur şi simplu dragoste“, jucat de Hugh Grant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Uniunii Europene, polonezul Donald Tusk, a fost aplaudat îndelung joi seară la Ateneu pentru discursul pe care l-a susţinut în limba română. O parte din această intervenţie, care reprezintă un adevărat îndemn la reuşită pentru România, aduce aminte de o secvenţă din celebrul film „Pur şi simplu dragoste“ cu actorul Hugh Grant în rolul premierului britanic.

Joi seară, la ceremonia de preluare a preşedinţiei rotative a Uniunii Europene (UE) de către România, Donald Tusk a impresionat cu discursul său în limba română şi cu trimiterile la muzica lui George Enescu, poezia lui Nichita Stănescu, creaţiile lui Mircea Eliade, Tristan Tzara sau Eugen Ionescu, dar şi cu amintirile despre prima maşină a familiei sale, o Dacia 1300, şi penalty-urile apărate de Helmuth Duckadam în finala de la Sevilla.

„Sunt foarte mândru şi fericit că voi conduce, împreună cu dumneavoastră, afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei preşedinţii române a Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că, în aceste şase luni, veţi interpreta cu energie şi înţelepciune o adevărată Rapsodie română“, şi-a început discursul şeful Consiliului UE.

Făcând apel la o preşedinţie „energică“ şi „apărarea intereselor Europei“, Tusk s-a arătat convins că ţara noastră va reuşi în exercitarea preşedinţiei Consiliului UE, aşa cum au făcut în domeniile lor diverşi intelectuali şi sportivi români. Momentul cu acest îndemn aduce aminte de discursul premierului din comedia romantică „Pur şi simplu dragoste“, difuzată în 2003.

„Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei campionilor europeni la fotbal de la Sevilla, din o mie nouă sute optzeci şi şase (1986), când Steaua Bucureşti a învins Barcelona. Şi aş vrea să fac un apel la toţi românii, să apere, în România şi în Europa, fundamentele civilizaţiei noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia. Să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, şi mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi“, a spus Donald Tusk.

În „Pur şi simplu dragoste“, având de gestionat un dosar complicat în relaţia specială cu Statele Unite, premierul britanic, interpretat de Hugh Grant, enumeră o serie de personalităţi care inspiră o „ţară mică“ să stea dreaptă, făcând referire valorile ei: „Shakespeare, Churchill, Beatles, Sean Connery, Harry Potter… piciorul drept al lui David Beckham“.

Cine a scris discursul lui Tusk?

Potrivit Transilvania Reporter, discursul lui Tusk a fost tradus de Dan Mărăşescu, şeful unităţii de limbă română a translatorilor de la Consiliul Uniunii Europene.

Contactat în legătură cu acest discurs, Dan Mărăşescu a declarat: „Am văzut reacţiile şi pe Facebook şi sunt surprins de ce amploare au luat lucrurile, eu nu mi-am făcut decât treaba“.

„Discursul şi l-a scris el singur, nu ştiu cine i-a furnizat citatele, dar cea mai mare parte a scris-o singur. Eu am primit textul în engleză şi apoi l-am tradus. Am făcut şi o înregistrare vocală şi i-am dat-o. Nu vă imaginaţi că m-am întâlnit cu el şi am stat faţă în faţă la masă. Nu aşa se procedează“, a adăugat el.

Dan Mărăşescu are 43 de ani şi lucrează de 13 ani ca translator la Consiliul Uniunii Europene, notează Transilvavia Reporter.

Biroul de comunicare şi relaţii cu presa al lui Tusk numără trei persoane: purtătorul de cuvânt Preben Aamann, consilierul Hugo Brady şi consiliera Beata Turska. Cei doi consilieri sunt responsabili de discursuri şi articole, potrivit organigramei.

De altfel, „Irish News“ relata acum un an şi ceva că Hugo Brady a stat în spatele unui proverb rostit în irlandeză de Tusk.

„Ní neart go cur le chéile“, adică „Nu există putere fără unitate!“, a spus atunci Tusk.

Brady a studiat jurnalismul la Universitatea din Dublin, are un master în ştiinţe economice şi o diplomă de drept european.

Limbile străine nu au fost un atu al lui Tusk, dar, la preluarea conducerii Consiliului UE, fostul preşedinte polonez a promis să exceleze la acest capitol, în special la engleză.

El a urmat un curs de limba engleză finanţat de UE, reuşind în mai puţin de un an să obţină fluenţă în vorbire.

De atunci, la ceremoniile de preluare a preşedinţiei Consiliului UE, Tusk a încercat să-şi impresioneze audienţa şi printr-un discurs citit în limba ţării-gazdă, susţinând discursuri în slovacă, estonă şi bulgară.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie