VIDEO Coco pleacă în Antarctica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coco, pe vârful McKinley din Alaska, al şaselea munte din circuitul Seven Summits

Românca de 15 ani ar putea deveni prima alpinistă din lume care a urcat pe cei mai înalţi vulcani. Expediţia „Antarctica 2010“ este prima în care alpinista nu va urca alături de tatăl ei, de la care a moştenit pasiunea pentru munte şi care-i este antrenor.

Crina Coco Popescu pleacă în decembrie să escaladeze cele mai înalte vârfuri din Antarctica, vulcanul Sidley (4.181 de metri) şi muntele Vinson (4.897 de metri).

Prezentarea activităţii Crinei

Dacă-i va reuşi ascensiunea pe Sidley, va deveni prima femeie din lume care a încheiat circuitul celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent (Seven Volcanoes), avându-i deja în palmares pe ceilalţi şase. Iar ascensiunea pe Vinson o va duce la un singur munte distanţă de încheierea circuitului celor mai înalte vârfuri din lume (Seven Summits).

Alpinista va pleca în expediţie alături de tatăl ei, Ovidiu Popescu, şi de un coleg de la Clubul Montan Altitudine, Radu Teodorescu. Va ajunge în Punta Arenas din Chile la 26 decembrie, iar după trei zile în care vor fi verificate echipamentele şi va face o vizită medicală amănunţită, Coco se va despărţi de cei doi alpinişti români şi va face echipă cu alpinistul rus Alex Abramov, preşedintele 7 Summits Club, care organizează expediţiile.

Ascensiunea pe Vinson este programată între 29 decembrie 2010 şi 12 ianuarie 2011, iar cea pe Sidley, între 12 şi 14 ianuarie.

Un băiat de 14 ani, membru al echipei

La expediţia pe muntele Sidley va participa şi cel mai tânăr alpinist care a urcat pe Everest, Jordan Romero (14 ani), dar şi italianul Mario Trimeri (43 de ani), care va deveni primul bărbat care încheie circuitul celor şapte vulcani dacă-i reuşeşte ascensiunea. Bugetul expediţiei românilor este de 70.000 de euro, din care alpiniştii au reuşit să strângă doar o parte.

Întoarsă recent dintr-o expediţie pe vârful McKinley (6.194 de metri) din Alaska, aproape de Cercul Polar, Coco spune că nu te poţi antrena pentru a suporta gerul. Important este să ai echipamentul potrivit, o alimentaţie raţională şi să-ţi dozezi efortul. „Contează foarte mult psihicul", spune ea. „Cu frigul te obişnuieşti şi ajungi să-l apreciezi ca parte a lucrurilor altfel care se întâmplă acolo."

Everestul, la primăvară

Dacă expediţia din Antarctica va fi o reuşită, Crina Coco Popescu îşi va adăuga în palmares încă două vârfuri pe care a obţinut recorduri de vârstă, pe lângă cele şase pe care le-a realizat deja. Ambiţia cea mai mare, pe care o are de la vârsta de 13 ani, este să termine şi circuitul Seven Summits.

Cel de-al şaptelea vârf pe care trebuie să-l cucerească este Everestul (8.844 de metri), cel mai înalt din lume. La întoarcerea din Antarctica, alpinista va începe antrenamentul de altitudine în America de Sud, pentru că în perioada mai-iulie 2011 are planificată expediţia pe Everest.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie