VIDEO Campanie inedită a Poliţiei. Marcel Gentoiu, un geamantan vorbitor, îi atenţionează pe călătorii din Gara de Nord să-şi supravegheze bagajele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un geamantan vorbitor, pe nume Marcel Gentoiu, s-a plimbat sâmbătă printre călătorii aflaţi în Gara de Nord din Capitală, pentru a-i sfătui să-şi supravegheze bagajele. Scenariul face parte din campania de prevenire a furturilor de bagaje, pe care Poliţia Română a lansat-o în apropierea minivacanţei de 1 Mai.

Poliţia Română a lansat campania de prevenire şi conştientizare a populaţiei cu privire la furturile de bagaje, printr-o activitate inedită, desfăşurată la Gara de Nord din Capitală.

„Marcel Gentoiu - un geamantan cu personalitate, vorbăreţ şi grijuliu – a mers printre cei care călătoresc cu trenul, spunându-le să aibă grijă de bagajele lor. Totodată, el le-a adresat oamenilor sfaturi, recomandări şi informaţii despre statistici ale Poliţiei Române, privind furturile de bagaje şi cauzele care favorizează comiterea unor astfel de fapte, respectiv neatenţia sau neglijenţa celor care devin victime”, au explicat reprezentanţii Poliţiei Române, într-un comunicat.

În paralel, poliţiştii de la transporturi şi cei de la prevenire au distribuit pliante şi au adresat sfaturi şi recomandări, pentru siguranţa cetăţeanului.

Furturile comise în perioada 2012-2013 asupra călătorilor, în trenuri şi gări, sunt favorizate fie de neatenţia acestora, (adormirea, lipsa de supraveghere a bunurilor etc.), în  70,7% din cazuri, fie de neglijenţa lor (au uitat bunurile), în 12,2% dintre situaţii, potrivit unui studiu realizat anul trecut de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Recomandările Poliţiei Române:

  • Atenţie când urcaţi  pe scara vagonului! Puteţi deveni o victimă a celor care fură din buzunare.
  • Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
  • Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.
  • Nu vă faceţi „prieteni” de ocazie dintre persoanele din compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Acestea pot conţine somnifere şi vă „treziţi” fără bagaje.
  • Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor! Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
  • Dacă vi se pare că o persoană care merge în apropierea dumneavoastră arată sau se comportă suspect, opriţi-vă şi lăsaţi - o să se distanţeze. Astfel, va înţelege că acordaţi atenţie siguranţei dumneavoastră.
  • Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători sau din aeroporturi.
Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro