Victor Socaciu, audiat la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Mihai Lucan şi artistul Victor Socaciu la conferinţa de presă de după transplant FOTO Adevărul

Artistul Victor Socaciu este audiat, luni dimineaţă, la sediul DIICOT, în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Victor Socaciu a fost citat în calitate de martor, în contextul în care există acuzaţii că a fost transplantat preferenţial în urmă cu 9 ani, la clinica condusă de Mihai Lucan.

 Omul de la care a pornit dosarul DIICOT, deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a fost martor la moartea a 23 de copii cu insuficienţă renală cronică din cauza sistemului corupt de transplant, a declarat: 

„Cazul Socaciu e şi mai flagrant decât cazul Arşinel, pentru că Socaciu a fost transplantat cu ambii rinichi ai unui copil de 10 ani care a suferit anevrism cerebral, în condiţiile în care erau copii compatibili pe secţia Nefrologie Pediatrică internaţi la Spitalul Pediatrie 2 din Cluj”. 

Cântăreţul Victor Socaciu a reacţionat după afirmaţiile fostului ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care a spus că mai multe persoane influente ar fi beneficiat de serviciile preferenţiale ale medicului Mihai Lucan, nominalizându-l şi pe Socaciu.

„Am făcut o analiză la domnul profesor Lucan şi după câteva luni am fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului şi s-a constatat că era o foarte bună compatibilitate. Ca atare, am fost operat. Asta e tot. Nu e vorba de niciun tratament preferenţial. Domnul ex-ministru ar trebui să aibă şi probe, pentru că aşa este deontologic. Dar văd că în România nu mai este nevoie de probe. Se pare că unii oameni vor să iasă în spaţiul public agăţându-se de nume mai cunoscute”, a declarat, pentru Mediafax, Victor Socaiu.

Săptămâna trecută, un alt artist operat de Lucan, Alexandru Arşinel, a fost audiat în calitate de martor în dosar. La ieşirea de la audieri, el a declarat că a încercat, "în măsura amintirilor", să răspundă întrebărilor procurorilor şi că îi rămâne recunoscător medicului Lucan.

Fostul director al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Mihai Lucan este plasat în arest la domiciliu.

Cazul Socaciu

Victor Socaciu a ajuns la dializa în 2009, ca urmare a unui diabet care i-a generat insuficienţă renală cronică. Medicul Mircea Penescu, director pe atunci la Spitalul de Nefrologie Carol Davilla din Bucureşti, i-a recomandat ca unica şansă pentru a scăpa de dializă, transplantul. A luat legătura cu Mihai Lucan, de la ICUTR Cluj, şi s-a înscris pe lista de transplant. „Într-o lună sunt gata”, ar fi spus el apropiaţilor, explicându-le că „Lucan are nişte interese mari, aşteaptă o aprobare importanta pentru un proiect de-al lui, şi îl voi ajuta să o obţină”, au declarat surse din anturajul artistului pentru „Adevărul”. După nici o lună, a primit telefon că s-au găsit rinichi compatibili, a plecat urgent la Cluj, iar a doua zi a fost operat. Cei doi rinichi transplantaţi funcţionează şi în ziua de astăzi.
 

Motivul pentru care artistului, care la acea vreme era şi deputat PSD, i s-au transplantat doi rinichi la Institutul de Transplant Renal din Cluj este faptul că „unul ar fi fost insuficient pentru un organism adult”, scria presa în 2009.
 

Te-ar putea interesa şi:

Cum a ajuns Victor Socaciu să primească doi rinichi „dintr-un foc“ la spitalul condus de Mihai Lucan. „Cazul este mai flagrant decât cel al lui Arşinel“

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă