Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, trimis în judecată pentru 31 de infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Micula l-ar fi determinat pe un prieten de-al său să înscrie în fals că acesta a cumpărat pe numele lui respectivele arme Foto: Arhivă

Omul de afaceri bihorean Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, a fost trimis în judecată, fiind acuzat în total de 31 de infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a informat joi Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au cerut Judecătoriei Oradea arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri Victor Micula pentru aceste infracţiuni, în acelaşi dosar fiind trimişi în judecată şi doi prieteni ai săi, potrivit Agerpres

"În sarcina domnului Victor Micula, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au reţinut că acesta ar fi săvârşit un număr de 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, în decursul anului 2019, în sensul că acesta a achiziţionat prin persoană interpusă arme letale, muniţie letală pe care le-a şi manevrat şi folosit, acesta nedeţinând niciun permis de port-armă sau autorizaţie în acest sens. El mai este acuzat şi la instigare la fals sub semnătură privată - 13 infracţiuni la număr. El l-a determinat pe un prieten de-al său, inculpat în dosar, să înscrie în fals că acesta a cumpărat pe numele lui respectivele arme, când de fapt beneficiarul acestora ar fi fost domnul Victor Micula", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul Marius Pop Blaga.

 În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi doi prieteni de-ai lui Victor Micula, unul prin intermediul căruia ar fi cumpărat armele de vânătoare, iar celălalt, acuzat că ar fi depus mărturie mincinoasă în dosar, în favoarea lui Victor Micula. 

"Împreună cu acesta a fost trimis în judecată un coinculpat, care este acuzat de săvârşirea a 18 fapte de complicitate la nerespectarea armelor şi muniţiilor. Prin intermediul acestuia, domnul Victor Micula şi-ar fi procurat respectivele arme, inculpatul deţinând permis de port-armă şi autorizaţii pentru a fi cumpărate. El este acuzat şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată - a cumpărat armele şi a înscris în fals că el este beneficiarul acestora. Mai există un inculpat trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă, care ar fi declarat mincinos pentru a-l ajuta pe domnul Victor Micula în faza de urmărire penală, cu privire la o armă", a mai declarat Marius Pop Blaga. 

În cauză, judecătorii au fixat termen de cameră preliminară pentru data de 23 aprilie.

Citeşte şi: Victor Micula e liber. Cererea de arestare pe numele lui a fost respinsă definitiv

De ce nu este Victor Micula după gratii: „Arestarea nu poate fi dispusă doar pentru satisfacţia opiniei publice”

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă