Victimele accidentelor cu autor necunoscut nu vor mai plăti cheltuielile medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unităţile medicale nu vor mai putea încerca să recupereze cheltuielile medicale de la victimele agresiunilor sau accidentelor cu autor necunoscut, întrucât Legea sănătăţii va cuprinde expres această interdicţie.

Asta după ce deputaţii vor da votul decisiv pe această modificare a legii, în scopul reducerii abuzurilor făcute de spitale contra victimelor care nu cunosc beneficiul recunoscut de lege, arată avocatnet.ro.  Astfel, cheltuielile medicale pricinuite de agresiunile sau accidentele cu autor neidentificat nu vor mai fi puse de spitale în sarcina victimelor. În plus faţă de textul senatorilor, deputaţii au mai propus un amendament prin care să fie clar stabilit că aceste cheltuieli se vor recupera din decontare de la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Legea sănătăţii nu cuprinde acum o referire expresă cu privire la aceste cheltuieli, iar victimele sunt puse adesea să plătească, arată iniţiatorii proiectului. Asta, deşi Curtea Supremă a dat relativ recent o decizie pe acest subiect şi care lămureşte faptul că nu pot fi puse în seama victimei cheltuielile medicale necesare în urma vătămării aduse prin fapta unei persoane a cărei identitate nu este.

Tertipurile folosite de spitale

În practică, arată iniţiatorii Oana Bâzgan, Adriean Weiner şi Cristian Ghica, victimele, care nu vor să ajungă să poarte un proces cu spitalul, cedează presiunilor şi plătesc cheltuielile pe care, în mod normal, unităţile mnedicale trebuie să le recupereze de la autorii agresiunilor sau accidentelor. În situaţiile în care autorii nu sunt descoperiţi, spitalul este cu atât mai interesat să recupereze cumva banii, iar victima infracţiunii este adesea somată să achite ceea ce nu i se cuvine.

"Astfel, constrângerea victimei la plata daunelor prin ameninţarea cu un proces, în cazurile în care nu există nicio circumstanţă care să indice culpa victimei, constituie un abuz. Serviciile medicale în cazul victimelor agresiunilor ori ale accidentelor în care victima nu este în culpă sunt şi trebuie să fie suportate de stat", precizează iniţiatorii proiectului de lege.

Cei trei deputaţi mai arată în motivarea propunerii de modificare legislativă că legea trebuie să „precizeze expres că victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor necunoscut nu vor avea obligaţia de plată a cheltuielilor medicale". 

Spitalul forţa legea şi intimida victimele de la care obţineau contravaloarea tratamentelor Adrian Cuculis avocat

„Legea şi principiile de drept şi morală, spun clar că trebuie să plătească cel găsit vinovat, însă atunci când autorul accidentului era necunoscut şi poate că nici cercetarea nu era concludentă, spitalul forţa legea şi astfel se ajungea la intimidări ale victimelor. Modificarea legii este salutară pentru că se elimină suspiciunile legate de momentul când aceste instituţii pot solicita plata îngrijirilor şi când nu.(…) Asistăm la o intrare în normalitate, menită să facă din victimă o persoană cu drepturi respectate”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cel mai dureros zvon despre Kate și William reapare. Cuplul regal trece prin „provocări” înainte de a 15-a aniversare a nunții
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil