Veste bună pentru șoferi. RAR permite eliberarea imediată a documentelor ITP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Registrul Auto Român (RAR) anunță că inspecțiile tehnice periodice (ITP) pot fi înregistrate în mod normal după ce săptămâna trecută toate sistemele IT au picat.

RAR a redevenit funcțional/FOTO: Arhivă

”Începând din dimineaţa zilei de marţi, 26.11.2024, a redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice, iar activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale.

Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la staţiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecţiei, desigur în cazul în care maşina este declarată “admis”, precizează reprezentanţii RAR.

Luni, RAR a anunțat că permite efectuarea ITP-urilor prin înregistrare manuală, fără a putea elibera documentele doveditoaree, clienţii urmând să fie notificaţi pentru a veni ulterior să îşi ia certificatele.

După jumătatea zilei de marţi, a fost restabilit şi schimbul de date cu Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări. Prin urmare, această instituţie poate accesa datele necesare în sistemele informatice ale RAR.

Clienţii care au în continuare nelămuriri sau au nevoie de diferite date, pot suna la call-center (021/9672), secţiunea “Informaţii”.

Joi, 21 noiembrie, RAR anunțase că toate sistemele IT au picat. 

„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT a RAR.

Din acest motiv, suntem momentan în imposibilitatea de a desfășura activități cu publicul în toate sediile din țară, dar este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP.

Revenim cu detalii în momentul în care situația va reveni sub control”, a informat joi instituția.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii