Veste bună pentru şoferi. Aceştia îşi vor putea recupera taxa auto printr-o cerere depusă la ANAF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii îşi vor putea recupera taxa auto printr-o cerere depusă la Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF), fără a mai fi nevoie de o acţiune în instanţă a solicitanţilor. Mai mult, cei care au deja procese pe rol pot renunţa la ele pentru a recupera banii pe cale administrativă.

Potrivit unei Ordonanţe de Guvern adoptată miercuri, persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot cere restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, conform ordonanţei care modifică OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, arată Mediafax.

Persoanele aflate în această situaţie pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal.

Aceste cereri se soluţionează în termen de 45 de zile de la data înregistrării, prin decizie care se comunică persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere. 

Împotriva deciziei organului fiscal, dar şi în cazul în care cererea nu a fost soluţionată în termenul legal, persoana interesată poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestaţia se soluţionează în 45 de zile de la înregistrare.

În cazul în care nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluţionată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, aceasta din urmă poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.

Mai mul, pot solicita restituirea vechii taxe auto prin cerere la ANAF şi cei care au în prezent procese pe rol.

Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, percepute în trecut, precum şi dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se pot restitui conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu ministrul Finanţelor, urmează să stabilească procedura de efectuare a plăţii.

Restituirea sumelor se face de către organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma, în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.

O altă prevedere a ordonanţei aprobate miercuri are în vedere instituirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Mai multe pentru tine:
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"