Verdict în dosarul Poşta Română. Tudor Chiuariu, achitat, iar Mihai Toader, fostul director, condamnat la şase ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul în care era investigată frauda din interiorul Poştei Române a fost finalizat de judecătorii Curţii Supreme. Magistraţii au hotărât ca fostul director al Companiei Naţionale Poşta Română, Mihai Toader, să fie condamnat la şase ani de închisoare.

Potrivit deciziei de marţi a instanţei supreme, Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul privind terenul atribuit Poştei, în timp ce, fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a fost achitat  în dosarul referitor la avizarea consultativă a HG 377/2007 privind terenul din Calea Victoriei 133-135.

Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicatiilor, a primit 3 ani si jumatate de inchisoare cu suspendare,

Totodată, instanţa l-a condamnat şi pe Andrei Marinescu, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al CNPR, la cinci ani şi jumătate de închisoare, iar pe Emanoil Lepădatu, directorul economic executiv al CNPR, la cinci ani de detenţie.

Ioan Folfă, administratorul societăţii Topcadex 99, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie