Varujan Vosganian, Vadim Tudor şi Remus Cernea au participat la comemorarea a 70 de ani de la victoria Rusiei din Al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua victoriei în Rusia FOTO Reuters

Mai mulţi oficiali români au participat vineri la comemorarea a 70 de ani de la victoria Rusiei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Printre personalităţile care au răspuns la invitaţia Ambasadei Rusiei s-au numărat Varujan Vosganian, Vadim Tudor, Remus Cernea, Adrian Severin şi Prinţul Paul.

Cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial, Ambasada Rusiei în România a organizat, vineri, o ceremonie solemnă de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Soldatului Sovietic din cimitirul ostaşilor sovietici din parcul Herăstrău, prilej cu care ambasadorul Oleg Malghinov a calificat cea de-a doua conflagraţie mondială drept "cel mai devastator şi cel mai sângeros masacru din istoria omenirii".

Cu această ocazie, ambasadorul Rusiei, Oleg Malghinov, a declarat că este dureros cât de uşor se rescrie istoria în unele ţări şi cum ”sunt albiţi criminali”, precizând că trebuie depăşită această tendinţă, iar victoria nu trebuie să fie ruptă, în a noastră şi a altora.

"Zeci de milioane de morţi, sute de milioane de oameni oropsiţi, rupţi de locurile natale, sobele şi camerele de gazare ale lagărelor de concentrare, victimele Holocaustului, încercările de a lua în sclavie şi de a nimici popoare întregi din Europa. Toate acestea sunt mărturii a cât de departe poate ajunge ura, convingerea propriei superiorităţi, siguranţa că cineva a reuşit să stea în şaua istoriei", a declarat Oleg Malghinov, potrivit Mediafax.

"Pe tot teritoriul României, atât în oraşe mare, cât şi în cele mai mici sate îndepărtate există şi sunt prezervate cimitirele unde odihnesc cei care au căzut în lupta împotriva fascismului. Acolo zac peste 80.000 de români şi peste 50.000 de soldaţi sovietici printre care ruşi şi bieloruşi, kazahi şi ucraineni, azeri şi armeni, turkemi şi georgieni, evrei şi ceceni, oameni ai tuturor religiilor şi ai tuturor naţionalităţilor ale Uniunii Sovietice multinaţionale. Din păcate mai sunt destule morminte unde zac osemintele soldaţilor necunoscuţi", a mai afirmat diplomatul rus, exprimându-şi recunoştinţa faţă de autorităţile române, centrale şi locale, "pentru munca pe care o desfăşoară pentru păstrarea amintirii" acelor evenimente.

Ambasadori şi politicieni români, la eveniment

După o slujbă ortodoxă de pomenire, ambasadorii Armeniei, Belarus, Kazahstan, Turkmenistan, Marii Britanii, Indiei şi Israelului, dar şi reprezentanţi ai MApN şi a Primăriei Bucureşti au depus coroane de flori la Monumentul Soldatului Sovietic. La ceremonie a fost prezent şi ambasadorul Franţei, Francois Saint-Paul.

Ceremonia de depunere a coroanelor a fost urmată de o altă ceremonie, de conferire a unor medalii jubiliare pentru şase veterani de război din România şi Rusia.

Printre cei care au primit medalii, "la dispoziţia preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin", s-a aflat şi generalul Marin Dragnea, pe care ambasadorul Malghinov l-a prezentat drept "cel mai apropiat veteran al meu aici în România şi cel mai iubit prieten".

La evenimentul organizat la Ambasada Rusiei au participat deputaţii Liliana Mincă şi Remus Cernea, senatorul Varujan Vosganian, fostul europarlamentar Adrian Severin, Corneliu Vadim Tudor şi fratele său, generalul în rezervă Marcu Tudor, dar şi Prinţul Paul şi fostul consilier prezidenţial Iulian Fota.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple