Vaccinul antigripal toxic primit de Victor Ponta a ajuns pe masa DNA. Prejudiciul adus statului: două milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosarul privind vaccinul antigripal a fost preluat de DNA FOTO Mediafax

Vaccinul primit cadou de Victor Ponta, în 2013, care l-ar fi băgat pe premierul de atunci direct în spital dacă şi l-ar fi administrat, a produs un prejudiciu de 2 milioane de euro. Este concluzia procurorilor de la Parchetul General, care a instrumentat dosarul „Institutul Cantacuzino“.

În ancheta deschisă în 2014 a fost declanşată urmărirea penală pentru neglijenţă în serviciu şi pentru efectuarea unui studiu clinic fără respectarea normelor de bună practică. Imensul prejudiciu stabilit în acest caz atrage competenţa DNA, motiv pentru care Parchetul General şi-a declinat competenţa. În vaccinul antigripal autohton s-au investit nu mai puţin de 10 milioane de lei, peste 400.000 de doze produse fiind distruse ulterior.

Cadoul toxic

Pe 2 decembrie 2013, premierul Victor Ponta a primit cadou, în timpul unei vizite ceremonioase la Institutul „Cantacuzino“, alături de ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Eugen Nicolăescu, prima fiolă de vaccin antigripal din lotul produs pentru sezonul 2013-2014.

Trei săptămâni mai târziu, pe 23 decembrie 2013, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a semnalat ministrului Nicolăescu faptul că vaccinul produs de „Cantacuzino“ nu respectă criteriile de siguranţă impuse de UE.

Neîncrezător, ministrul a numit o comisie care să verifice vaccinul, iar pe 29 ianuarie 2014, după derularea primei etape a studiului clinic de testare a vaccinului, comisia a stabilit că reacţiile adverse după administrarea vaccinului sunt „minore” şi că vaccinul poate „fi folosit în situaţii care impun vaccinarea la adulţi”. 

Preşedintele ANM nu s-a lăsat impresionat şi a cerut retestarea vaccinului în Franţa. Aici s-au descoperit niveluri de endotoxine bacteriene chiar mai mari decât nivelul găsit iniţial în laboratoarele româneşti: 3.000 de unităţi, în condiţiile în care nivelul maxim acceptat în UE este de 100 de unităţi. De aceea, ANM a interzis punerea pe piaţă a vaccinului antigripal.

Spre norocul său, Ponta nu şi-a făcut vaccinul, care, după cum au stabilit ulterior testele de laborator, era toxic. Furios că ar fi putut păţi o tragedie, premierul Victor Ponta a trimis Corpul de Control la Institutul „Cantacuzino“.

La începutul lunii februarie, ministrul Eugen Nicolăescu anunţa, într-o videoconferinţă, oprirea campaniei de vaccinare antigripală, pe motiv că intervalul optim pentru vaccinare a expirat şi numărul de cazuri de gripă din acel sezon era mai mic decât în alţi ani. Nicolăescu nu a suflat niciun cuvânt despre faptul că vaccinul produs la „Cantacuzino“ nu îndeplineşte criteriile de siguranţă impuse de UE.

În aceeaşi zi, ministrul a trimis o sesizare la SRI, prin care, practic, acuza angajaţii institutului Cantacuzino de sabotaj.Tot atunci, Nicolăescu a demis-o pe Aurelia Drăghici, directoarea institutului, care fusese numită în octombrie 2013. Cu o zi înainte, Drăghici declara că „graba cu care etapele au fost parcurse din cauza întârzierii şi a presiunii pusă pe personalul din zona de producţie, ar putea reprezenta una dintre cauzele pentru care vaccinul gripal este neconform“.

Afirmaţiile acesteia sunt susţinute şi de Adrian Ionel, directorul actual al Institutului „Cantacuzino“ din Bucureşti. „Ştiu de aceste presiuni politice de la colegi de-ai mei, respectiv de la fostul director al Institutului „Cantacuzino“, Adrian Onu, şi de la Francisc Czobor, directorul  unităţii de producţie a Institutului”. Potrivit acestuia, în 2013, angajaţii ar fi fost aduşi de acasă, după luni de zile de şomaj tehnic, şi puşi să lucreze la producerea vaccinului antigripal, fără o pregătire prealabilă adecvată. 

Scandalul vaccinului neconform este unul cu „multe ramificaţii în multe zone“ mai spune actualul director Adrian Ionel. „Sunt interese inclusiv din zona imobiliară pentru terenurile Institutului, atât cele din centru, cât şi cele din Băneasa, aşa cum a declarat şi Vasile Barbu (preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor - n.r.). Eu vreau să văd rezultatele anchetei pentru că nu vreau să am şi eu aceleaşi surprize. Vreau ca anul viitor să avem un vaccin antigripal românesc“, a mai spus actualul director al Institutului „Cantacuzino“. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat