Vacanţe fără TVA majorat la malul mării şi la munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterile de preţuri vor fi suportate de agenţiile de turism care au reuşit să vândă deja biletele de vacanţă, astfel că turiştii nu vor mai fi nevoiţi să plătească niciun ban în plus. Mulţi hotelieri au anunţat îngheţarea tarifelor de cazare din cauza scăderii puterii de cumpărare. Ei au avut în vedere şi gradul redus de ocupare a staţiunilor.

„Majorarea TVA de la 19% la 24% nu îi va afecta pe turiştii care şi-au cumpărat deja vacanţe prin agenţii pentru lunile iulie, august şi septembrie", a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Creşterile de preţ vor fi suportate de agenţiile de turism.

Citiţi şi:

Agenţiile de turism nu vor creşte preţurile după majorarea TVA
Oferte speciale, last-minute, pentru vacanţe de neuitat
În fiecare weekend şoseaua litoralului are o bandă reversibilă la Eforie

Gradul de ocupare a hotelurilor e redus

Măsura a fost luată din cauza scăderii puterii de cumpărare a populaţiei. În plus, gradul de ocupare în staţiuni este în scădere. Mulţi hotelieri au anunţat îngheţarea preţurilor chiar şi la vârf de sezon, din cauza scăderii numărului de turişti. Nici turiştii care vor cumpăra biletele de vacanţă după 1 iulie nu vor fi nevoiţi să suporte creşterea TVA.

Spre deosebire de anii trecuţi, când hotelierii aveau stabilite date fixe de modificare a tarifelor (1 iunie, 15 iunie, 15 iulie, 15 august, 1 septembrie), în acest an tarifele sunt adaptate la condiţiile crizei economice. Mulţi hotelieri au păstrat tarifele din luna iunie, iar alţii continuă programele sociale.

Poliţiştii constănţeni se „combină" cu bulgarii

Pentru acest sezon estival, aproximativ 72% din vacanţe sunt rezervate prin agenţiile de turism din toată ţara. Întrucât gradul de ocupare a spaţiilor de cazare este redus, hotelierii apelează la oferte speciale pentru a mări numărul de clienţi.

„Pentru a atrage turiştii, pe tot parcursul anului sunt valabile două oferte: long stay - cu reducere de 10% pentru minimum cinci nopţi de cazare şi early booking - cu 25% reducere pentru un sejur de minimum 5 nopţi şi plata integrală a sejurului cu cel puţin 90 de zile înainte de data sosirii", a declarat Raluca Dumitraşcu, asistent al directorului de vânzări la Hotelul Vega din Mamaia.

Diseară se alege Miss CityNights Iunie pe litoral

Există şi hotelieri care au făcut majorări de preţ odată cu apropierea vârfului de sezon, aşa cum se proceda în anii trecuţi. De exemplu, la hoteluri de patru stele din staţiunea Mamaia, tarifele au crescut, în medie, cu 200 de lei. Astfel, camera dublă costă 750 de lei pe noapte, faţă de 550 de lei până pe 1 iulie, iar tariful pentru un apartament ajunge la 1.200 de lei, faţă de 1.000 de lei până la 1 iulie. Tarifele includ mic dejun şi dejun pentru două persoane.

Reclamaţii la Comandamentul litoral

Opt poliţiştii români vor fi trimişi la Albena şi la Nisipurile de Aur pentru a forma echipe comune cu cei bulgari la misiunile de asigurare a ordinii publice. Românii vor servi mai mult ca translatori pentru turişti, deoarece acordul încheiat între cele două ţări nu le oferă competenţa de a interveni pe teritoriul statului vecin.

Turiştii care vor să reclame condiţiile proaste din hoteluri, restaurante şi spaţii de agrement au la dispoziţie numerele de telefon 0241.55.05.50, 0241.83.19.33 sau 0241.73.19.00, la Comandamentul Litoral.

Oferte pentru Valea Prahovei

În ciuda creşterii TVA, hotelierii şi proprietarii de pensiuni de la munte se întrec în oferte pentru amatorii de o minivacanţă. La Poiana Braşov, turiştii pot petrece acest weekend la un hotel de patru stele, cu 66 de euro de persoană pentru două nopţi de cazare. Preţurile sunt mai mici în zona Bran-Moeciu.

O noapte de cazare la o pensiune de două sau trei margarete costă între 60 şi 100 de lei pentru o cameră dublă. O parte dintre proprietarii de pensiuni le oferă turiştilor, inclus în preţ, şi micul dejun, alcătuit din preparate tradiţionale.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”