USL scade pentru a doua lună la rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Crin Antonescu au greşit calculele suspendării

USL are în august 57,1%, dar a scăzut cu aproape zece procente faţă de perioada anterioară suspendării lui Traian Băsescu.

Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, USL ar obţine voturile a 57,1% din români, potrivit sondajului realizat pentru „Adevărul"  de  IMAS în perioada 9-14  august.

Pe următoarele locuri se clasează PDL cu 17,8%, PP-DD cu 14,1% şi UDMR cu 5,8%, în timp ce restul formaţiunilor politice nu ar depăşi pragul electoral.

Chiar dacă USL se află pe primul loc în preferinţele românilor, scorul alianţei social-liberale este cu aproape 10% mai mic decât cel din luna iunie, înainte de declanşarea suspendării lui Traian Băsescu. În ultimele luni de zile, USL a trecut prin două perioade distincte din punct de vedere al evoluţiei cotei electorale, potrivit cercetărilor realizate de IMAS.



Prima etapă, marcată de preluarea guvernării şi de câştigarea alegerilor locale, a adus o creştere semnificativă a USL. Alianţa dintre PSD şi PNL era cotată cu   48,7% în luna aprilie 2012, iar intrarea la Palatul Victoria, în mai, a adus-o la 59,4%. Câştigarea alegerilor locale din luna iunie a însemnat pentru USL obţinerea celui mai bun scor de la înfiinţare - 66,6%.

Aflaţi pe un val de popularitate, liderii USL au trecut la suspendarea lui Traian Băsescu. Nu au reuşit să obţină demiterea preşedintelui care s-a întors la Cotroceni după ce la referendum nu s-a întrunit cvorumul.

În schimb, operaţiunea a afectat, drastic, procentele electorale ale USL. Alianţa aflată la guvernare a coborât în iulie la 61,4%, iar în august a ajuns la 57,1%.

Pentru liderii USL va fi dificil să stopeze scăderea, având în vedere că, în lunile următoare, va veni „decontul" suspendării. Recent, oficialii europeni au sugerat că România ar putea fi decuplată de Bulgaria în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen.

PDL şi PP-DD, în revenire

Pe de altă parte, suspendarea lui Traian Băsescu pare să fi fost un balon de oxigen pentru PDL, partid aflat în cădere liberă în lunile care au precedat atacul USL.

În aprilie, PDL se stabilizase la 18%, dar pierderea guvernării şi a alegerilor locale a adus partidul la 14,5% în mai şi la 12,7% în iunie, scorul cel mai slab din ultimii doi ani de zile. Strategiile PDL au părut lipsite de succes, publicul nefiind impresionat nici măcar de schimbarea lui Emil Boc cu Vasile Blaga în fruntea partidului. În schimb, alegătorii democrat-liberalilor au fost „mobilizaţi" de declanşarea operaţiunii de suspendare, partidul crescând în iulie la 16,3%, iar în august la 17,8%.

În acest fel, democrat-liberalii au revenit la scorul din aprilie, nu atât în urma unor acţiuni pe care le-au iniţiat, ci profitând de prestaţia USL.

Suspendarea s-a dovedit avantajoasă şi pentru Partidul Poporului. Formaţiunea lui Dan Diaconescu era în cădere liberă în lunile premergătoare războiului politic.
PP-DD a coborât de la 18,7%, în aprilie, la 12,8% în mai şi la 9,8% în iunie. Cota acestui partid a ajuns la 10% în iulie şi la 14,1% în august.

Ascensiunea formaţiunii lui Dan Diaconescu a devenit un subiect de preocupare şi pentru USL. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, la începutul BPN al partidului, că pe militanţii USL îi aşteaptă o toamnă „dificilă" înaintea alegerilor parlamentare şi că în 2012-2016 principalul partid de opoziţie din legislativ va fi PP-DD, şi nu PDL.

UDMR, pe muchie de cuţit

Prinşi în bătălia politică dâmboviţeană, liderii UDMR s-au reorientat de mai multe ori în ultima perioadă. Foşti parteneri de guvernare cu PDL, liderii UDMR au pus umărul în Parlament la suspendarea lui Traian Băsescu, însă au evitat să aibă o atitudine tranşantă în timpul referendumului pentru demitere.

Toate aceste oscilaţii au afectat scorul UDMR, formaţiune care a avut un moment în care s-a situat chiar sub pragul electoral de 5%. UDMR avea 4,6% în aprilie, în mai ajunsese la 5,5%, pentru ca în iunie să întrunească 4,3% din opţiunile alegătorilor. UDMR a urcat la 6,2% în iulie, iar luna trecută avea 5,8%.

Liderii formaţiunii se arată îngrijoraţi atunci când vine vorba de şansele electorale ale UDMR. Senatorul Gyorgy Frunda a declarat, potrivit RFI, că UDMR urmează să plătească, la fel ca PDL, factura pentru anii de guvernare, el precizând, în acest context, că se teme, în perspectiva alegerilor parlamentare din 9 decembrie, de pragul electoral de 5%.

Frunda este de părere că USL oricum va trebui să discute după alegerile parlamentare din 9 decembrie cu UDMR, care nu este „un simplu partid politic".

Cine e sub pragul electoral

Sub pragul electoral de 5% se situează PRM, partidul condus de Corneliu Vadim Tudor fiind cotat cu 3%. PNG, formaţiune condusă de Gigi Becali, are 0,6%. Tocmai din acest motiv, acum câteva luni, cei doi lideri anunţaseră formarea unei alianţe electorale, dar, ulterior, au renunţat la idee. Potrivit sondajului, UNPR are 0,3% din voturi, dar formaţiunea şi-a rezolvat problema intrării în Parlament printr-o alianţă cu PSD.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă