UPDATE Zeci de percheziţii în România şi alte 4 state pentru destructurarea unor grupări suspectate de trafic de persoane, inclusiv minori, şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţii de amploare

Procurorii şi poliţiştii au făcut, luni, peste şaptezeci de percheziţii în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi în Capitală, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, inclusiv, minori, proxenetism şi spălare de bani. Alte douăzeci de percheziţii au fost făcute în Marea Britanie, Belgia, Elveţia şi Cehia, fiind vizate 52 de persoane, dintre care 35 vor fi duse la audieri.

UPDATE Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii au efectuat, luni, peste şaptezeci de percheziţii domiciliare pentru probarea activităţii infracţionale a 52 de persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani.  Imaginile pot fi văzute pe site-ul instituţiei.

Tot astăzi, DIICOT a emis un comunicat de presă despre o anchetă în care sunt vizate 120 de persoane de pe teritoriul României şi al Franţei, din care peste 70 sunt minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani. Aceştia vor fi audiaţi în cursul cercetărilor, arată instituţia. 

Concret, pe raza municipiilor Iaşi şi Româna s-a constituit o grupare infracţională specializată în comiterea infracţiunii de trafic de minori, subliniază anchetatorii. 

„Membrii grupării şi-au exploatat proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, determinându-i să comită furturi din buzunare, din genţi sau din incinta unor societăţi comerciale, bunurile fiind însuşite de membrii grupării. Minorilor li s-a impus să fure constant, susţinând în acest mod stilul de viaţă parazitar al părinţilor”, notează comunicatul de presă. 

Astfel, membrii grupării şi-au exploatat proprii copii minori atât pe raza municipiului Iaşi cât şi în Paris. 

„Aceştia au fost determinaţi şi îndrumaţi să comită furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun, staţiile R.A.T.P. şi incinta marilor complexe comerciale. Bunurile sustrase constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani sau alte bunuri de valoare erau predate părinţilor care le valorificau. Părinţii organizau în detaliu activitatea infracţională a copiilor, stabilind programul de lucru, modul de acţiune, locurile unde se ascundeau bunurile furate pentru a fi ulterior recuperate. De asemenea, minorilor li se impuneau sume zilnice pe care trebuiau să le aducă acasă în funcţie de zona unde erau trimişi să fure. După ce erau instruiţi pe raza municipiului Iaşi, minorii erau transportaţi în Paris, în mai multe tabere locuite de rromi, de unde ulterior erau îndrumaţi de proprii părinţi în activitatea infracţională”, se mai arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, autorităţile române colaborează cu cele franceze, în acţiune fiind implicaţi 140 de poliţişti şi 170 de jandarmi. Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!