UPDATE Trafic intens pe drumurile spre litoral şi spre munte, unde mii de turişti îşi vor petrece minivacanţa de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coloane de maşini în drum spre mare şi spre munte în această dimineaţă FOTO Adevărul

Traficul rutier din această dimineaţă este intens pe DN1 Bucureşti - Braşov şi pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, coloanele formate de maşini măsurând kilometri întregi, transmite Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

UPDATE 17.00 Mii de turişti au sosit astăzi în staţiunile de pe litoral, unde plănuiesc să îşi petreacă minivacanţa de 1 Mai şi Paşte. Şi staţiunile montane au fost luate cu asalt, astfel că jumătate din hotelurile de pe Valea Prahovei sunt pline. Hotelierii spun că se aşteaptă ca la sfârşitul săptămânii să fie ocupate toate locurile de cazare. 

UPDATE 13.50 Cele şapte persoane rănite în urma accidentului produs în această dimineaţă la ieşirea din Constanţa au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa, patru dintre ele fiind în stare gravă. Printre cele şapte persoane rănite se aflau şi doi copii care, potrivit medicilor, nu au leziuni grave şi sunt în stare stabilă.

UPDATE 11.58 Un grav accident de circulaţie a avut loc pe DN2A, la intrarea în Constanţa. Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini. 

La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe pentru a transporta victimele la spital, dar şi un echipaj al Inspectoratului de Urgenţă Constanţa, care a intervenit pentru a descarcera două dintre victime.

Potrivit Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.30, după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens, lovind violent alte două autoturisme.

UPDATE 11.36  Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) anunţă că pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri.

Potrivit informaţiilor centralizate la ora 9.45 de către Centrul Infotrafic, pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini se întindeau pe o distanţă de aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

Pe Autostrada Soarelui, circulaţia a început să scadă în intensitate, după ora 11.00, iar potrivit informaţiilor centralizate la ora 11.15 la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, coloanele de maşini se întindeau pe circa 300-400 de metri.

Reprezentanţii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa au anunţat, la rândul lor, că pe DN 39 Constanţa - Mangalia se circulă în coloană între localităţile Cumpăna şi Agigea, pe sensul de mers către staţiunile din sudul litoralului. Traficul este restricţionat pe podul de la Agigea, aflat în reparaţii, şi se merge numai pe pe benzile centrale, iar în zonă se află mai multe echipaje de poliţie care dirijează circulaţia.


Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

Peste 1.500 de poliţişti de la Rutieră şi 298 de aparate radar vor monitoriza zilnic traficul pe 394 de drumuri naţionale şi europene, în perioada mini-vacanţei dintre 1 şi 6 mai, a precizat IGPR.  

Odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, se anticipează un trafic intens, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral, potrivit sursei citate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare